Live

România are jumătate din cele 70 de miliarde de euro necesare pentru autostrăzi

Data actualizării: Data publicării:

70 miliarde de euro. De atât are nevoie România pentru a duce la bun sfârşit toate proiectele de infrastructură. Numai că banii disponibili până în 2030 sunt la jumătate, conform Masterplanului de transport. Experţii spun că statul ar avea pârghii pentru a face rost de bani - fondurile europene, de pildă, însă trebuie să înveţe să facă proiecte fezabile.

Ţara noastră rămâne statul european cu cei mai puţini kilometri de şosea rapidă daţi în folosinţă, chiar dacă planurile autorităţilor sunt ambiţioase.

România are în prezent mai puţin de 750 de kilometri de autostradă. Cel mai lung drum de mare viteză, care face legătura între Bucureşti şi Constanţa, măsoară 202 kilometri.

Statistic, cifra este ceva mai mare - 763 kilometri, însă una dintre autostrăzi - tronsonul dintre Gilău şi Nădăşelu - rămâne nefolosită până în 2019, chiar dacă e gata. Specialiştii invocă două mari probleme care blochează marile investiţii: birocraţia şi capacitatea statului de gestiona proiectele de infrastructură.

Ne vine greu să credem, că cel puţin în perioada următoare, statul va avea suficienţi bani asfel încât să investească masiv în infrastructura de transport. Ne vom baza pe vestitele fonduri europene. Iar pentru a atrage fonduri europene trebuie să avem capacitate administrativă, să rezolvăm birocraţia, să pregătim cum trebuie proiectele”, spune Ionuț Ciurea, Asociația Pro Infrastructura.

Însă nici banii europeni nu sunt o garanţie că proiectele avansează, după cum arată datele oficiale. În primele 4 luni ale anului, statul a plătit doar 8,8% din banii aprobaţi prin buget pentru cele mai mari 10 proiecte de investiții.

Guvernul are ambiţii mari pentru următorii ani.

„Vom finaliza în următorii ani 350 de kilometri de autostradă si 250 kilometri de cale ferată. Vom crește cu peste 50 la sută numărul de drumuri modernizate”, declară Viorica Dăncilă, premier.

Până acum, niciun Executiv nu a reuşit să facă o şosea de mare viteză care să treacă munţii. Autostrada Comarnic-Brașov este promisă de aproape 15 ani. Până acum însă, toate cele trei încercări de a o construi au eșuat. Și asta pentru că varianta aleasa, respectiv parteneriatul public privat, s-a dovedit a fi prea scumpă.

Cele mai multe lucrări sunt, totuşi, în vestul ţării. În total, România are puţin peste 86.000 de kilometri de drumuri, iar autostrăzile înseamnă puţin peste 4 la sută.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Primul lot din Transapuseana, cel mai scump drum județen din România, a fost recepţionat

Ciolacu: Autostrada Comarnic-Braşov se va face în parteneriat public-privat, fiindcă sunt în jur de 4-5 miliarde de euro

CNAIR: Drumul expres Brăila-Galați este gata în proporție de 80%. Lucrările ar trebui finalizate până la sfârșitul anului

Se construiește o nouă autostradă, care se combină cu un drum expres. Anunțul ministrului Grindeanu

Partenerii noștri