Live

Război franco-austriac pentru un contract de trei miliarde lei la calea ferată

Data publicării:

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a respins marți acțiunea formulată de asocierea austriacă Brasig (Strabag - Swietelski) prin care aceasta cererea strămutarea de la Curtea de Apel București a litigiului de achiziții publice privind modernizarea a 86 de kilometri de cale ferată între Brașov și Sighișoara, proiect a cărui valoare depășește trei miliarde de lei.

În cererea formulată la ICCJ, Brasig a susținut că judecata litigiului nu s-ar putea face în mod obiectiv la Curtea de Apel București. Pentru a demonstra aceasta austriecii au atașat acțiunii lor articole de presă privitoare la licitație. Acest fapt ar dovedi, în opinia lor, existența unor scurgeri de informații secrete către presă. Curtea de Apel București s-ar afla sub presiune și nu ar fi în măsură să judece nepărtinitor litigiul.

Reaminitm că în decembrie 2018 Curtea de Apel București a impus CFR SA să accepte oferta asocierii Railworks (Alstom Franța și Euroconstruct Trading Romania 98) și să reevalueze ambele oferte „ținând cont de criticile adse ofertei asocierii Brasig de ofertantul Railworks”. CFR SA a decis excluderea asocierii Railworks din licitație pe motiv că firma Euroconstruct Trading 98 ar fi in insolvență, deși legislația achizițiilor publice stabilește că CFR trebuia să verifice dacă firmele au capacitatea de a derula contractul. Descalificarea a avut loc în pofida faptului că Railworks are un preț mai bun decât Brasig.

Contractul prevede o gamă variată de lucrări de infrastructură şi suprastructură feroviară: terasamente, linii, consolidări poduri, podeţe, tuneluri, pasaje superioare, linie de contact, sistem de informare a călătorilor, energoalimentare, telecomunicaţii, comunicaţii pentru semnalizare, fibră optică, supraveghere video, instalaţii electrice, instalaţii sanitare, instalaţii termoventilaţie, apărări de maluri, semnalizare, protecţia mediului.

"Prin modernizarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare se asigură condiţii tehnice pentru circulaţia trenurilor de călători şi marfă cu viteze superioare de 160 km/ h pentru trenurile de călători şi de 120 km/ h pentru trenurile de marfă, creşterea gradului de confort şi de siguranţă a traficului feroviar", subliniază CFR SA.

Blocajul în care se găsește proiectul riscă însă să se prelungească și să ducă la pierderea fondurilor alocate de Comisia Europeană pentru calea ferată din România.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cazul uciderii disidentului Gheorghe Ursu poate fi rejudecat. Torționarii acestuia fuseseră achitați

Elena Udrea rămâne după gratii. ÎCCJ a respins cererea fostei ministre de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”

Clotilde Armand a pierdut definitiv procesul cu ANI. Judecătorii au declarat-o incompatibilă. Reacția fostei primărițe

ÎCCJ a respins contestația AUR împotriva hotărârii CCR de anulare a prezidențialelor. Decizia este definitivă

Partenerii noștri