Live

Protocol între Primăria Capitalei și Ministerul Transporturilor pentru reabilitarea unor obiective de infrastructură

Data publicării:

Primăria Capitalei, Ministerul Transporturilor şi Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA au semnat, miercuri, un protocol pentru reabilitarea unor obiective de infrastructură din Bucureşti. Prima lucrare vizează podul Constanţa, termenul de finalizare fiind de două – trei luni.

Primarul General, Gabriela Firea, a semnat, miercuri, la sediul Primăriei Capitalei, împreună cu Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi directorul general al Companiei Naţionale de Cai Ferate CFR SA, Constantin Axinia, un protocol de colaborare pentru reabilitarea unor obiective de infrastructură din Capitală, printre care se numără şi podul Constanţa.

„Prin semnarea acestui protocol, Primăria Capitalei şi autorităţile centrale se angajează să colaboreze pentru demararea, de urgenţă, a unor obiectivebde investiţie comune, cuprinse în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, în special în cazul celor care necesită intervenţii urgenţe. Astfel, facem paşi concreţi pentru reabilitarea unor obiective de infrastructură din Capitală, care necesită avize şi aprobări atât din partea autorităţilor centrale cât şi din partea Primăriei Capitalei. Vom constitui grupuri de lucru cu participarea specialiştilor de la cele două instituţii, ceea ce va duce, cu certitudine, la deblocarea unor situaţii care trenează de ani de zile. Unul dintre obiectivele care vor întra de urgenţă în reparaţii este podul Constanţa", a declarat Gabriela Firea.

La rândul său, ministrul Răzvan Cuc a precizat că ordinul de începere a lucrărilor de punere în siguranţă a podului Constanţa, obiectiv de infrastructură aflat într-o stare de degradare avansată, va fi dat în zilele următoare.

„Vom începe cu partea de suprastructură, iar apoi vom putea începe lucrările de modernizare a podului. Temenul de finalizare este de 2-3 luni, şi se va lucra în special în timpul nopţii, pentru a nu afecta traficul rutier", a spus Răzvan Cuc.

Totodată, Gabriela Firea a explicat că, datorită semnării acestui protocol, lucrările de modernizare capitală a podului realizate de ministerul Transporturilor se vor putea desfăşura în coordonare cu proiectul Primăriei Capitalei, de reconfigurare şi sistematizare a arterei care subtraversează podul Constanţa.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicușor Dan, despre candidatura lui Crin Antonescu: „E o decizie pe care au luat-o, foarte bine, eu mi-o mențin pe a mea”

Un tronson de 21 km din Autostrada Moldovei se deschide astăzi. Se va circula pe 102 km din totalul de 320 ai A7

Taxele și impozitele locale în București cresc cu peste 10% la anul, a decis Consiliului General al Capitalei

Nicușor Dan, despre părăsirea funcției de primar: Bucureștenii nu pot trăi bine dacă România nu o duce bine

Partenerii noștri