Live

Protest al sindicaliştilor de la metrou la Guvern, luni si marţi

Data publicării:
Stație de metrou înn București. Foto: Metrorex

Reprezentanţii Unităţii Sindicatul Liber Metrou (USLM) vor picheta sediul Guvernului, luni şi marţi, între orele 12:00 şi 14:00, după ce discuţiile cu ministrul Transporturilor şi conducerea Metrorex pe marginea revendicărilor au eşuat.

USLM a organizat în zilele 20, 21, 22 şi 23 august 2018, între orele 12:00 - 14:00, pichete de protest în fata Ministerului Transporturilor, în care s-a atras atenţia asupra problemelor existente la Metrorex. Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a răspuns, vineri, solicitării de a discuta cu liderii USLM, după acţiunile de pichetare organizate în cursul săptămânii în faţa ministerului.

„S-a avut în vedere dezbaterea şi analizarea revendicărilor înaintate de USLM pentru care conducerea ministerului Transporturilor şi-a manifestat permanent în cadrul discuţiilor de până acum întreaga disponibilitate. Reprezentanţii USLM au cerut suplimentar faţă de adresele înaintate la minister, întocmirea unui document oficial referitor la poziţia ministerului faţă de revendicările organizaţiei sindicale. În acest context, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, le-a cerut liderilor sindicali să formuleze o solicitare în acest sens. Potrivit Legii nr.62/ 2011 a Dialogului Social, pentru întrunirea Comisiei de Dialog Social este necesară convocarea tuturor membrilor, respectiv a reprezentanţilor confederaţiilor sindicale şi patronale, reprezentative la nivel naţional. În acest context, reprezentanţii USLM nu au dorit continuarea discuţiilor”, se notează într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

La finalul întâlnirii, ministrul Şova şi-a manifestat în continuare întreaga disponibilitate la dialog cu reprezentanţii sindicatului, în vederea identificării unor soluţii constructive care să asigure o dezvoltare bazată pe principii solide şi corecte a Metrorex, discuţii care să fie în conformitate cu principiile enunţate în legislaţia privind dialogul social.

„Principala revendicare a USLM este prelungirea contractului de închiriere a spaţiilor comerciale din staţiile de metrou între Sindomet şi Metrorex, care expiră la finalul lunii septembrie a.c. Ministrul Transporturilor Lucian Şova consideră că administraţia Metrorex are obligaţia să îşi optimizeze veniturile, inclusiv pe cele obţinute din închirierea spaţiilor comerciale. Discuţiile despre aceste spaţii comerciale sunt încheiate din punctul de vedere al Ministerului Transporturilor”, precizează ministerul de resort.

Pe de altă parte, sindicaliştii USLM au precizat, într-un comunicat de presă, că au solicitat ministrului Transporturilor încheierea unui proces verbal al întâlnirii privind rezolvarea revendicărilor, conform unui program stabilit de comun acord, însă oficialul "a refuzat categoric".

„În fiecare zi de pichet, s-a dorit depunerea la cabinetul ministrului Şova a unei adrese prin care reclamam ministrului situaţia existenta la Metrorex, şi de fiecare dată am fost refuzaţi şi trimişi la registratura ministerului. În data de 23.08.2018 am primit de la Direcţia de Dialog Social din cadrul Ministerului Transporturilor o adresă, prin care erau invitaţi reprezentanţii USLM şi ACM la o întâlnire cu ministrul Şova. În urma invitaţiei ne-am prezentat în data de 24.08.2018, la ora 10:00, la sediul Ministerului Transporturilor la întâlnirea cu ministrul Şova. La prezentarea părţilor, delegaţia comună USLM şi ACM a solicitat ministrului încheierea unui proces verbal al întâlnirii privind rezolvarea revendicărilor conform unui program stabilit de comun acord. Ministrul Şova a refuzat categoric încheierea unui act prin care să îşi asume responsabilitatea, considerând întâlnirea ca fiind amicală, şi nu conformă legii Dialogului Social”, subliniază sindicaliştii.

Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM) a organizat în datele de 20, 21, 22 şi 23 august 2018, între orele 12:00 - 14:00, pichete de protest în fata Ministerului Transporturilor, în care s-a atras atenţia asupra problemelor existente la Metrorex.

Protestele vor continua luni, 27 august, şi marţi, 28 august, între orele 12:00 - 14:00, în faţa Guvernului României. 

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Executivul a alocat mai mulți bani Programului de susținere a producției de cartof în acest an. Care este suma

Guvernul a prelungit amnistia fiscală până pe 19 decembrie. Măsurile luate de Executiv privind acciza la băuturile alcoolice

Marcel Ciolacu: Prelungim plafonarea preţurilor la energie şi gaze ca să protejăm cetăţenii vulnerabili

Guvernul aprobă un memorandum pentru lansarea proiectului „Drona Românească”. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu

Partenerii noștri