Live

Foto Noi imagini cu podul suspendat peste Dunăre. Cum arată acum şantierul

Data actualizării: Data publicării:

Au fost făcute publice noi imagini cu podul suspendat peste Dunăre, de la Tulcea la Brăila. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a vizitat  ieri şantierul pentru a vedea care este stadiul lucrărilor.

FOTO: Facebook

Noua construcție va uni județele Brăila-Galați și Tulcea și ar urma să fie inaugurată peste 2 ani. Lungimea totală a podului va fi de 23 de kilometri, dintre care 17 pe teritoriul județului Tulcea.

Podul suspendat va avea și două viaducte de acces de o parte și de alta, de circa 90 de metri fiecare, și va face legătura între orașul Brăila și, în final, orașul Tulcea, ținând cont că va deschide o legătură directă, nu prin intermediul navelor tip bac, pentru legarea Tulcii de restul țării, fără a mai fi nevoie de ocolul pe la Giurgeni-Vadul Oii sau Fetești.

În afară de podul suspendat, proiectul cuprinde și 17 km de drum nou, la nivel de patru benzi pe circa 4 km, urmând ca de la sensul giratoriu spre Smârdan, respectiv Jijila, să rămână la o singură bandă pe sens. De asemenea, în afară de podul suspendat, proiectul mai cuprinde circa 32 de structuri (poduri), din care 13 sunt cu deschideri mai mari de 14 m.

Contractul a fost semnat în luna ianuarie 2018.

Viteza maximă admisă pe viitorul pod suspendat peste Dunăre va fi de 80 km/h.

Redactare: Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un tronson de 21 km din Autostrada Moldovei se deschide astăzi. Se va circula pe 102 km din totalul de 320 ai A7

(P) Cripto pentru începători: Sfaturi de investiții pentru cei care au primul contact cu lumea activelor digitale

Scholz consideră Ucraina „viitoare membră UE” și îndeamnă companiile germane să investească în țara aflată în război

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care merg în Italia

Partenerii noștri