Live

Modificări pentru legea taximetriei

Data actualizării: Data publicării:

Guvernul vrea să scoată în afara legii aplicaţiile de taxi fără dispecerat, adică Uber, Taxify şi Clever Taxi. Noua lege aflată acum în dezbatere vine cu reguli noi şi pentru taximetrişti: pot lucra doar în localitatea unde au obţinut licenţa de transport. Asta înseamnă că maşinile din Ilfov nu mai au voie în Capitală.

Camelia Marin, administrator Speed Taxi: Dacă nu va fi acceptat, noi vom închide porţile! Vom ajunge în faliment.

Vicol Moldoveanu, administrator Star Taxi: Acest proiect de ordonanţă, dacă va intra în vigoare în forma actuală, clar va scoate din piaţă aplicaţiile mobile de comandă taxi. Vom ataca pe toate căile legale.

După ani de lupte, războiul dintre taximetrişti şi şoferii Uber, Taxify, Clever şi Star s-ar putea încheia simplu, printr-o lege. Proiectul impune dispecerat oricărui operator de taxi din România, ceea ce, spun cei care lucrează pentru platformele independente, îi lasă în afara legii.

"Am procesat peste 80 de milioane de curse şi deservim peste 800.000 de pasageri din România. Toţi aceşti oameni vor fi afectaţi direct de OUG, pe lângă zeci de mii de şoferi care utilizează aplicaţia în toată țara," spun reprezentanţii Clever.

Taximetriştii ameninţă că îşi închid afacerile dacă noul regulament nu va intra rapid în vigoare!

Camelia Marin, administrator Speed Taxi: Noi, spre deosebire de aplicaţii, trebuie să depunem pentru autorizare: să avem frecvenţe, să avem staţii radio emisie, recepţie, să avem dispecere angajate. Costurile sunt de cinci - şase ori mai mari decât costurile unei societăţi care nu este autorizată ca dispecerat taxi.

Vasile Ştefănescu, vicepreşedinte COTAR: Nu cerem facilităţi fiscale, nu cerem bani de la stat, nu cerem absolut nimic. Cerem o reglementare, în aşa fel încât toţi să fim egali în faţa unei legi. Nu unii să facă activităţi şi să încaseze bani la negru, şi alţii să fie doar controlaţi şi să plătească taxe la stat.

Dragoş Stănescu, administrator companii de transport persoane: Cum vom protesta: mitinguri organizate. Sută la sută! Dacă nu suntem auziţi... ?! Atât timp cât eu sunt legal, am un plan de afaceri şi nu mi-l pot duce la îndeplinire din cauza unor lucruri care se desfăşoară în mod ilegal.

Proiectul impune reguli şi pentru taximetrişti care nu vor mai avea voie să ia curse în afara localităţii care le-a emis licenţa. Concret, zece mii de taximetrişti ilfoveni vor fi astfel interzişi în Bucureşti, iar şoferii din Bucureşti nu vor mai putea duce oameni la Aeroportul Otopeni, de exemplu.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un șofer din Ilfov a fost ucis de un client, care i-a furat mașina și apoi a incendiat-o pentru a scăpa de dovezi

Doi clienți Uber implicați într-un accident grav au descoperit că nu pot da în judecată compania pentru că au comandat o pizza

Un fost jucător de la PSG şi-a pierdut toţi banii la pariuri şi acum e nevoit să lucreze ca şofer de Uber

Uber trebuie să le plătească taximetriștilor din Australia 164 de milioane de euro pentru că le-a provocat pierderi

Partenerii noștri