Live

Guvernul anunță aprobarea împrumutului de 600 de milioane de euro pentru Autostrada Moldovei

Data actualizării: Data publicării:
Primul ministru a spus că prin acești bani, guvernul se asigură că lucrările la A7 vor fi finalizate la timp. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Marcel Ciolacu a anunțat astăzi, înaintea ședinței de guvern, că executivul va aproba mandatul de negociere pentru contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții, în valoare de 600 de milioane de euro, care vor merge pentru finalizarea Autostrăzii Moldovei.

Printre măsurile anunțate astăzi de Marcel Ciolacu, înaintea ședinței executivului, acesta a menționat și detalii despre finanțarea Autostrăzii Moldovei.

„Totodată, astăzi vom aproba și mandatul de negociere pentru contractul de finanțare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, în valoare de 600 milioane de euro. Sunt bani pentru susţinerea proiectului Autostrăzii Moldovei.”, a spus premierul.

Primul ministru a spus că prin acești bani, guvernul se asigură că lucrările la A7 vor fi finalizate la timp, acesta fiind cel mai important proiect de infrastructură rutieră din zona de est a țării noastre.

„Cu aceste fonduri, ne asigurăm că, indiferent ce situații neprevăzute de cheltuieli pot apărea, avem resursele pentru a finaliza la timp cel mai important proiect de infrastructură rutieră din zona de est a Românei. De altfel, domnul Grindeanu va pleca imediat după ședința de guvern să verifice stadiul lucrărilor de pe șantierul autostrăzii A7.”, a precizat Marcel Ciolacu.

În luna septembrie, Marcel Ciolacu declara că „România fără banii europeni nu are dezvoltare. Să explicăm românilor foarte clar, primim înzecit mai mult de la Uniunea Europeană decât oferim. Altă cale pentru România nu există cu adevărat.”

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD insistă ca Ciolacu să rămână premier și în viitorul Executiv. Paul Stănescu: „Încerc să-l conving.” Cum arată acum noul Guvern

Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu

Surse: Iohannis va convoca în acest weekend partidele la consultări. Liderii PSD, PNL și UDMR au avut noi negocieri

Premierul ungar Viktor Orban, primit de Marcel Ciolacu, la Guvern. Cei doi au discutat despre avantajele aderării României la Schengen

Partenerii noștri