FOTOGALERIE. Termen realist: când va circula metroul în Drumul Taberei
Asociația Pro Infrastructură a efectuat, luni, o nouă vizită pe șantierul magistralei 5, care ar urma să conecteze cartierul bucureștean Drumul Taberei la rețeaua de metrou. Potrivit specialiștilor API, primul trimestru din 2019 pentru deschiderea circulației pe acest tronson nu este unul realist. Mai jos, în fotogalerie, accesați cele mai noi fotografii cu proiectul magistralei 5 de metrou.
Specialiștii de la Asociația Pro Infrastructură afirmă că, față de la precedenta vizită, din decembrie 2017, „avansul este considerabil, mai ales la structura stației Râul Doamnei și la Parc Drumul Taberei, acestea fiind (alături de Academia Militară și Eroilor) punctele nevralgice de pe magistrală”.
„Poate în mod surprinzător, nu lucrările din teren dau acum cele mai mari emoții autorităților, ci licitația pentru sistemul de siguranță și automatizare a traficului. Fără acesta nu se poate circula. Licitația a fost lansată în 30.05.2017 și încă nu avem un câștigător desemnat. Suntem doar în faza de evaluare a ofertelor (următorul termen este 30.04.2018) și se așteaptă soluționarea unei contestații depuse în 19.12.2017 de către un ofertant. Este dificil de estimat când vom avea un câștigător și când se va semna contractul. Implementarea acestui sistem se va face în 9 luni de zile, conform specificațiilor contractuale, însă ni se promite că se va încerca o urgentare a lucrărilor (7-8 luni cu tot cu teste)”, se precizează într-un mesaj al API.
În ceea ce privește deschiderea circulației pe magistrala 5, între Drumul Taberei și Eroilor, primul trimestru din 2019 este un termen „optimist”.
„Termenul acesta este foarte optimist pentru că sunt încă multe lucrări de executat în teren și este foarte puțin probabil să avem finalizată licitația pentru sistemul de siguranță și automatizare a traficului până la finalul lunii iunie 2018. Un termen realist și precis pentru inaugurare poate fi dat abia după ce acest contract este semnat. Simplu spus, trebuie să avem în continuare răbdare pentru încă MINIM un an de zile”, precizează Asociația Pro Infrastructură.
Accesați mai multe fotografii aici.
Urmăriți și: VIDEO. Cum arată galeriile metroului din Drumul Taberei
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News