Live

Fără taxiuri comandate de la aparatele din aeroport

Data publicării:

Surpriză neplăcută pentru cei care vor să comande un taxi din Aeroportul Otopeni, prin intermediul aparatelor instalate în terminalul sosiri. Călătorii nu mai pot chema taxiuri pentru că infochioşcurile nu mai funcţionează. 

Oamenii au încercat zeci de minute să facă o comandă, dar fără succes. Asta din cauză că zece companii care erau arondate acestui sistem refuză să mai trimită maşini la aeroport. Decizia este o formă de protest faţă de cei care fac transport neautorizat de persoane şi a taximetrelor din Ilfov care funcţionează în Bucureşti, susţin reprezentanţii COTAR. Conducerea aeroportului le transmite clienţilor că pot apela în continuare la taximetrele care sunt parcate în faţa aeroportului.

Degeaba au încercat clienţii aeroportului Otopeni să comande un taxi de la cele şapte infochioşcuri instalate în terminalul sosiri. Pe ecranul aparatelor a apărut mesajul „eroare tehnică”.

„Nu funcţionează. Încerc şi eu să văd când o ieşi bonul”, spune o doamnă.

„Dacă vedeţi, unul e în pană, alălalt aşteaptă doamna de un sfert de oră”, adaugă un alt pasager.

„De obicei când am luat de aici am rezolvat în câteva minute”, explică o femeie.

Nici străinii nu au avut mai mult noroc.

„Trebuie să aştepţi foarte mult ca să comanzi un taxi. Nu ştiu de ce.
Sunt aici deja de 15 minute, încercând să găsesc un taxi”, spune un pasager străin.

„Stau aici de 20 de minute, dar fără succes. Tot încerc şi nimic”, confirmă un al doilea.

Problema a apărut încă de vineri, când cele zece companii de taxi care trimiteau maşini pe baza comenzilor de la automate au refuzat să mai facă acest lucru în semn de protest faţă de ceea ce ei acuză a fi concurenţă neloială. Firmele cer modificarea legii taximetriei care acum nu îi sancţionează pe cei care fac ocazional transport de persoane sau fac taximetrie ilegal.

„N-am forţat pe nimeni. Se ştie foarte bine că în fiecare an am făcut proteste pentru această ordonanţă. În fond, eliminarea sintagmelor ÎN MOD REPETAT şi ÎN MOD PERMANENT nu este dorită numai de noi. Este dorită chiar şi de organele abilitate ale statului. De către cei care fac control în trafic”, a declarat Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.

Conducerea aeroportului îi îndeamnă pe călători să folosească taximetrele care sunt parcate în faţa terminalelor.

„Cert este că pasagerii au în continuare la dispoziţie taxiuri. Varianta cea mai folosită este cea cu preluarea taxiului din staţie, din faţa terminalului. Toate autoturismele taxi şi cele care vin în faţa terminalului, dar şi cele care vin la comandă, sunt verificate. În ceea ce priveşte aplicaţiile de tip UBER, nu avem nicio posibilitate de a le identifica, cu atât mai puţin de a le interzice accesul în zona aeroportului”, spune Valentin Iordache, reprezentant al Aeroportului Otopeni.

Protestele taximetriştilor vor continua şi în următoarele zile.

Şi, tot ca formă de protest, peste două sute de taximetrişti au mers luni seară cu maşinile, în marş, din Capitală până la Otopeni. Şoferii au plecat din zona de nord a Bucureştiului şi au circulat pe DN1 cu viteză redusă, până la aeroport. Aceştia au vrut să atragă astfel atenţia asupra concurenţei neloiale şi să ceară ca noua lege a taximetriei să fie adoptată cât mai repede.

„Pe noi ne-ncurcă foarte mult. Nu sunt legali. Nu au cheltuielile noastre, nu au ITP-ul nostru care se face din 6 in 6 luni, nu au agreere la maşini, nu au asigurare de persoane, nu au metrologie la aparatul de taxat şi, cel mai grav este, se ştie, că orice activitate de transport persoane se face conform aparatului de taxat fiscal”, spune un taximetrist.

„Ne încurcă şi în trafic. Se înmulţesc maşinile în trafic”, adaugă un altul.

Citiți și:  Modificări pentru legea taximetriei

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Escrocherie în numele Aeroportului Otopeni. Anunțul a apărut pe o pagină de Facebook

Un șofer din Ilfov a fost ucis de un client, care i-a furat mașina și apoi a incendiat-o pentru a scăpa de dovezi

Doi clienți Uber implicați într-un accident grav au descoperit că nu pot da în judecată compania pentru că au comandat o pizza

Aeroportul Otopeni își modernizează aerul condiționat. Cât va cheltui numai pentru expertiza tehnică

Partenerii noștri