Live

Decizie a Curții Europene de Justiție: Devierea unui zbor către un aeroport apropiat de același oraș nu conferă dreptul la compensaţie

Data publicării:
Foto: GettyImages

Companiile aeriene nu sunt obligate să acorde compensaţii pasagerilor dacă zborul este deviat şi aterizează pe un alt aeroport decât era programat iniţial, a decis joi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Un pasager al Austrian Airlines a solicitat companiei aeriene o compensaţie forfetară de 250 de euro din cauza devierii zborului său pe ruta Viena-Berlin. În timp ce acest zbor trebuia iniţial să aterizeze pe aeroportul Berlin Tegel, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile acest zbor a aterizat în cele din urmă pe aeroportul Berlin Schonefeld cu o întârziere de aproape o oră.

În timp ce aeroportul Berlin Tegel este situat în landul Berlin, aeroportul Berlin Schonefeld este situat în landul vecin Brandenburg, scrie Agerpres.

„Curtea de Justiţie statuează că devierea unui zbor către un aeroport care deserveşte acelaşi oraş, aceeaşi aglomeraţie urbană sau aceeaşi regiune nu conferă pasagerului un drept la o compensaţie în temeiul anulării zborului”, au decis judecătorii CJUE prin hotărârea pronunţată joi.

„Pasagerul dispune, în principiu, de un drept la o compensaţie forfetară atunci când ajunge la destinaţia sa finală, şi anume aeroportul de destinaţie prevăzut iniţial sau o altă destinaţie apropiată convenită cu pasagerul, cu trei ore sau mai mult după ora de sosire prevăzută iniţial”, au adăugat judecătorii.

Pe de altă parte, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că transportatorul aerian „trebuie să ofere din proprie iniţiativă pasagerului suportarea costului transferului spre aeroportul de destinaţie prevăzut iniţial sau, dacă este cazul, spre o altă destinaţie apropiată convenită cu acesta”.

În cazul în care compania aeriană nu îşi respectă obligaţia de suportare a acestui cost, pasagerul are dreptul la rambursarea sumelor pe care le-a plătit şi care, având în vedere împrejurările proprii fiecărei speţe, se dovedesc necesare, adecvate şi rezonabile pentru a remedia deficienţa companiei aeriene, au apreciat judecătorii de la CJUE.

Editor : G.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Haos în aeroporturile din India: 90 de amenințări cu bombă, primite într-o săptămână

Poliția europeană poate accesa datele de pe telefoanele mobile pentru infracțiuni minore, a decis Curtea de Justiție a UE

România câștigă la CJUE: transportatorii rutieri internaționali scapă de obligația aducerii TIR-urilor în țară la fiecare două luni

Partenerii noștri