Live

De ce nu erau muncitorii pe şantier pe A1. Constructor: Era zi de salariu şi luaseră banii

Data publicării:

Cearta de la superiori pare să dea roade: lucrări la foc continuu pe Autostrada A1, acolo unde ieri ministrul Transporturilor a fost în control şi a descoperit că nu e nimeni la muncă. S-a enervat după ce a văzut că traficul este restricţionat pe podul de peste Argeş care trebuie reparat iar în şantier era linişte. Atât constructorul, cât şi şeful de la Drumuri din Bucureşti au fost astăzi în teren pentru a se asigura că lucrările vor fi terminate într-o lună: aşa cum a cerut ministrul, altfel vor plăti cu funcţia.

Dacă ieri nu era nimeni pe şantier, după cearta ministrului azi erau zece muncitori care lucrau la foc continuu cu cinci utilaje, pregătiţi să asfalteze întreaga zonă.

Constructorul îşi scuză angajaţii şi dă de înţeles că ministrul a făcut exces de zel duminică, atunci0 când a fost în control pe Autostradă. Conform contractului, lucrările sunt prevăzute să se termine pe 1 august 2019.

Constantin Bojian, constructor: „A fost weekendul nostru liber, lucrăm două săptămâni continuu, weekend pauză, o dată la două săptămâni şi, de obicei, când e şi ziua de salariu oamenii sunt liberi.

Domnul ministru se întorcea probabil de la alte obiective şi l-a punctat şi pe acesta”.

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor: „Deci, e din noiembrie semnat contractul, da? S-a început decopertarea în aprilie. Deci, nu se poate așa ceva. Deci, aveți 24 de ore, ca să vă spun foarte exact, ca să stabiliți soluții aicea și după aceea domnul Dinu vă mutați aici pe șantier. În 30 de zile vreau să văd lucrarea terminată”.

Augustin Dinu este şeful de la Direcţia de Drumuri din Bucureşti care a respectat întocmai ordinul dat de ministru: l-am găsit toată ziua pe şantierul de pe autostradă.

Reporter: Estimaţi că veţi termina in 30 de zile, prevăzute de domnul ministru?

Constantin Bojian, constructor: Nu vreau să estimez.

Augustin Dinu, de la DRDP Bucureşti: Noi sperăm să facem tot ce depinde de noi să terminăm.

Reporter: Ce aţi făcut din ce a depins de dvs după vizita de ieri a ministrului?

Augustin Dinu: Sunt pe şantier astăzi, sunt pe şantier astăzi!

Duminică, la ora 13.00, când ministrul Transporturilor a venit să vadă stadiul lucrărilor la podul de peste râul Argeș, niciun muncitor nu era pe şantier. Asta deşi traficul în zonă a fost restricționat pe o singură bandă de mers, iar coloana de mașini care aștepta să treacă peste pod se întindea pe câțiva kilometri. Huidut de şoferi, ministrul s-a enervat şi a dat ordin ca reparaţiile să se încheie cu două luni mai devreme decât prevede contractul.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Accident grav pe un șantier din Capitală. O persoană a murit, după ce a fost prinsă într-un utilaj peste care a căzut o placă de beton

Vești bune pentru șoferi. Se deschide circulația pe 16 kilometri din tronsonul Curtea de Argeş - Piteşti al autostrăzii A1

Grindeanu: „Dorinţa mea nu este neapărat de a continua la Ministerul Transporturilor”

FOTO Primul tronson al secţiunii Curtea de Argeş - Piteşti a autostrăzii A1 va fi deschis cu opt luni mai devreme

Partenerii noștri