Live

Cimentul poluează mai mult decât toate camioanele din lume

Data publicării:

Cimentul poluează mai mult decât toate camioanele din lume. Producţia de ciment este responsabilă pentru 7% din emisiile globale de CO2, iar marii producători mondiali nu se grăbesc să adopte o alternativă mai ecologică, din cauza costurilor. Studiile arată că o tonă de ciment generează cel puţin o jumătate de tonă de dioxid de carbon. Adică mai mult decât ar produce o maşină obişnuită într-o călătorie de la New York la Miami.

În timp ce arhitecţii şi dezvoltatorii se concentrează pe energia consumată de clădirile lor, în realitate materialele care compun structura sunt cele care au cea mai mare amprentă de carbon. Contribuţia cimentului la poluare este deosebit de mare din cauza procesului chimic necesar pentru producţie.

Aproximativ două treimi din gazele poluante vin din producţia de ciment bazată pe arderea pietrei de var, cel mai folosit procedeu. Cuptoarele sunt încălzite la peste 1.400 de grade Celsius şi eliberează cantităţi uriaşe de dioxid de carbon, cel mai abundent gaz cu efect de seră. Producţia de ciment este astfel responsabilă pentru 7% din emisiile globale de dioxid de carbon, mai mult decât toate camioanele din lume.

Potrivit studiilor, o tonă de ciment generează cel puţin o jumătate de tonă de CO2. Este chiar mai mult decât poluarea pe care o produce o maşină pe o distanţă de peste 2 mii de kilometri. Iar o singură betonieră poate transporta până la 13 tone de ciment. Asta în condiţiile în care în construcţia unei clădiri obişnuite de birouri pot intra sute şi chiar mii de tone de beton.

Gravitatea problemei a fost scoasă la lumină de cercetătorii citaţi de Bloomberg, care estimează că producţia de ciment va creşte cu până la 23% până în 2050, chiar dacă emisiile vor fi reduse printr-o serie de acţiuni.

Cu toate acestea, producătorii mondiali de ciment nu se grăbesc să adopte o alternativă mai ecologică, din moment ce clienţii nu se declară dispuşi să plătească mai mult pentru o variantă mai puţin poluantă.

Există tipuri de ciment cu un impact mai mic asupra mediului, însă de obicei costă mai mult decât cel ordinar. Chiar de până la trei ori mai mult. Cercetătorii de la Universitatea Carolina de Nord au descoperit că un metru cub de ciment ecologic poate costa 161 de dolari, în timp ce în cazul celui tradiţional costul este de 51 de dolari.

Poluarea aerului reprezintă, în prezent, cel mai mare risc pentru sănătate la nivel mondial. Iar dacă vrem să respirăm aer curat, vom fi nevoiţi să plătim pentru el.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un petrolier rusesc s-a rupt în două în timpul unei furtuni în Marea Neagră. „A avut loc o deversare de produse petroliere”

Încălzirea cu lemne ar putea fi mai rea decât se credea pentru aerul din zonele rurale, potrivit unui studiu

Cum arată viața în cel mai poluat oraș din lume: „Parcă ar fi chili în ochii mei”

Înalta Curte: Pensiile anticipate parțiale ale românilor care au locuit în zone poluate nu pot fi recalculate

Partenerii noștri