Live

CFR Călători, precizări despre cine va putea intra în Suceava și în ce condiții se vor emite tichetele de călătorie

Data publicării:

CFR Călători va emite tichete de călătorie pentru municipiul Suceava şi zona limitrofă numai pentru persoanele la care face referire articolul 3 din Ordonanţa Militară nr. 6/30.03.2020, după instituirea carantinei în această localitate.

"Având în vedere prevederile Ordonanţei Militare nr. 6 din data de 30.03.2020, CFR Călători va emite tichete de călătorie pentru municipiul Suceava şi zona limitrofă numai pentru persoanele la care face referire articolul 3 din Ordonanţa Militară: Art. 3 - În zona carantinată prevăzută la art. 1 este permisă intrarea, respectiv ieşirea pentru: b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, situaţiilor de urgenţă, administraţiei publice locale, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii alimentaţiei publice, alimentării cu apă, comunicaţiilor şi transporturilor", potrivit companiei.

Eliberarea legitimaţiilor de călătorie se face în baza adeverinţei de la angajator şi a legitimaţiei de serviciu.

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, luni seara, emiterea Ordonanţei Militare nr. 6 prin care s-a decis carantinarea municipiului Suceava şi a unei zone limitrofe formate din opt comune, dar şi stabilirea unei zone de protecţie asupra unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Suceava.

"Evoluţia cazurilor din judeţul Suceava, densitatea îmbolnăvirilor, riscul răspândirii infecţiilor, analiza făcută cu specialiştii în boli infecţioase, cu toţi cei care ne desfăşurăm activitatea zi şi noapte în cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, împreună cu toţi factorii implicaţi, inclusiv alte instituţii medicale care pun umărul la rezolvarea unor probleme extrem de importante, toate acestea au făcut ca în această seară să luăm o decizie extrem de importantă. În acest sens, am emis Ordonanţa Militară nr. 6 din 30 martie 2020, privind instituirea măsurii de carantinare asupra municipiului Suceava, a unor comune din zona limitrofă, precum şi instituirea unei zone de protecţie asupra unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Suceava", a spus Vela.

Zona de carantină va fi formată din municipiul Suceava şi comunele Adâncata, Salcea, Ipoteşti, Bosanci, Moara, Şcheia, Pătrăuţi şi Mitocu Dragomirnei.
Zona de protecţie este cea din jurul localităţilor carantinate.

Potrivit secretarului de stat în MAI Raed Arafat, peste 2.100 de cazuri sunt confirmate ca fiind pozitive cu COVID-19 în România, dintre acestea 593 fiind din Suceava.

"Raportul Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei, de la ora 20:00, ne arată că sunt la acest moment 2.109 cazuri confirmate în ţară, 65 de decese care sunt cauzate de COVID-19. Iar aici vreau să subliniez situaţia deosebită în care se află municipiul Suceava. Din cele 2.109 cazuri confirmate, 593 se află în municipiul Suceava", a precizat luni seara şeful DSU, într-o declaraţie la sediul MAI. 

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un șofer a intrat cu mașina în vitrina unui magazin din Suceava

Cele mai bune companii feroviare din Europa: Trenitalia, pe primul loc. Unde se află CFR Călători în clasament

Traficul feroviar, blocat 4 ore la Balota din cauza locomotivei trenului IRN 79 Arad - București. Întârzieri de până la 240 de minute

Un băiat de 14 ani este în comă, după ce s-a electrocutat pe un vagon de tren

Partenerii noștri