Live

Ce au discutat Orban și Bode cu Nicușor Dan despre planurile de transport în Capitală. Premierul: Autostrada de centură prinde viață

Data publicării:
În ce stadiu sunt proiectele privind autostrada de centură a Capitalei. FOTO: Agerpres

Primarul ales al Capitalei, Nicușor Dan, a fost la Ministerul Transporturilor, vineri, împreună cu premierul Ludovic Orban, pentru a discuta problemele de mobilitate ale Capitalei și investițiile care se pot face în infrastructură în următorii patru ani. El a spus că nu se va mai întâmpla ca Primăria Generală să fie un obstacol pentru Ministerul Transporturilor în proiectele derulate. Totodată, premierul a prezentat planurile pentru centura Capitalei.

"Nu se va mai întâmpla ca Primăria Generală să fie un obstacol pentru Ministerul Transporturilor. Nu este posibil ca conexiunea dintre metroul din Drumul Taberei și tramvai să fie blocată de Primăria Generală.

Am trăit toți acești ultimi ani într-o necolaborare între Ministerul Transporturilor și Primăria Generală, fiecare și-a făcut studiile proprii fără să le conecteze, nu e posibil să faci. Studiile pe care Primăria Generală și Ministerul Transporturilor le fac pentru metrou, pentru transportul public trebuie să fie conectate", a spus Nicușor Dan.

La rândul său, premierul Ludovic Orban a explicat stadiul în care se află proiectele privind autostrada de centură a Capitalei: "Până la sfârșitul anului ne-am propus să începem lucrările pe toate tronsoanele pentru autostrada de centură din sud, să încheiem contractele de proiectare și de execuție pentru cele patru tronsoane din zona de nord.

Actuala centură, pe lângă lărgirea la patru benzi în zona de nord, între A1 și A2 care trebuie finalizate și pentru care sunt contracte, am discutat despre lărgirea la patru benzi și în zona de sud și despre accelerarea proiectelor care țin de soluționarea conflictelor de trafic, pasaje subterane, supraterane, ca să crească fluiditatea pe zona de sud a centurii Capitalei".

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

Ce a răspuns Nicuşor Dan, întrebat dacă soţia l-a încurajat să candideze la Preşedinţie

Nicuşor Dan: Statul funcţionează cu mari deficienţe în multe zone, există şi multă corupţie

Partenerii noștri