Live

Câți bani poți primi pentru un bagaj pierdut sau deteriorat în timpul călătoriei cu avionul

Data publicării:
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Doar un pasager din patru cere bani dacă şi-a pierdut bagajul sau i-a fost deteriorat în timpul unei călătorii cu avionul, arată un studiu la nivelul Uniunii Europene. Potrivit convenţiilor internaţionale, pasagerii pot cere despăgubiri de până la 3.500 de dolari dacă operatorul aerian e vinovat de acest lucru.

La nivelul Europei, bagajele a 44% dintre pasageri au fost întârziate, pierdute sau deteriorate. Studiul arată că cele trei motive principale pentru care pasagerii nu aplică sunt următoarele: nu ştiu că au dreptul la compensaţii, nu ştiu ce drepturi au în relaţia cu operatorii aerieni şi nu se deranjează să completeze o astfel de cerere. Practic, se observă că la nivel naţional şi european, pasagerii nu cunosc Convenţia de la Montreal şi nu sunt conştienţi de drepturile pe care le au.

Indiferent dacă un pasager zboară pe destinaţii din România sau în una dintre cele 120 de ţări care au semnat Convenţia, dacă întâmpină probleme legate de bagajul său, pe durata călătoriei, are dreptul la compensaţii. Suma maximă oferită pentru un bagaj la cală, pierdut sau deteriorat, este între 1.525 şi 3.500 de dolari. Pentru a putea obţine compensaţia, pasagerul trebuie să reclame pierderea sau deteriorarea bagajului înainte de a pleca de la aeroport.

Studiul mai arată că pasagerii sunt nesatisfăcuţi de companiile aeriene. 37% dintre ei afirmă că acestea îi tratează urât, iar 14% susţin că există prea puţin spaţiu pentru picioare între scaunul pe care îl ocupă şi cel din faţă. Mai mult, 1 din 5 pasageri afectaţi de întârzierea sau anularea cursei este abandonat de către compania aeriană în aeroport sau nu îi sunt oferite destule informaţii cu privire la zborul său. Astfel, din totalul pasagerilor care aplică pentru compensaţii, 66% dintre ei reuşesc să le şi primească.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vom avea nevoie de „Pașaport Covid” ca să călătorim? Ce ar însemna acest lucru și cum ar funcționa

Partenerii noștri