Live

12 state UE, inclusiv România, cer suspendarea dreptului pasagerilor companiilor aeriene de a le fi returnați banii integral

Data publicării:
Foto: GettyImages

Un grup de 12 state membre ale Uniunii Europene, printre care şi România, au cerut miercuri Comisiei Europene să suspende regulile care obligă companiile aeriene să returneze în totalitate pasagerilor banii pe biletele zborurilor anulate, apreciind că transportatorilor aerieni ar trebui să li se permită să ofere în schimb vouchere pentru zboruri ulterioare, transmite Reuters.

Pandemia de COVID-19 a obligat companiile aeriene să blocheze la sol avioanele pentru mai mult de o lună astfel că mai multe companii precum Lufthansa şi Air France KLM încearcă să obţină sprijin de la stat, potrivit Agerpres.

Într-o scrisoare comună trimisă miercuri, miniştrii Transporturilor din Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia, Franţa, Grecia, Irlanda, Letonia, Malta, Olanda, Polonia şi Portugalia au cerut Comisiei Europene un amendament temporar la Directiva UE privind drepturile pasagerilor. Semnatarii scrisorii susţin că Executivul comunitar ar trebui să propună de urgenţă acest amendament, conform căruia consumatorii vor fi obligaţi să accepte vouchere în locul returnării banilor, cu anumite condiţii.

Voucherele ar trebui să fie valabile pentru o perioadă limitată de timp şi ar trebui să includă dreptul rambursării banilor dacă nu sunt folosite până la data limită. De asemenea, ar trebui să fie oferită o protecţie împotriva riscului de faliment al companiilor aeriene.

Potrivit miniştrilor Transporturilor, această soluţie ar ajuta companiile aeriene, care se confruntă în prezent cu probleme de lichidităţi, şi de asemenea oferă un nivel adecvat de protecţie a consumatorilor.

Cu toate acestea, recent comisarul european pentru Transport, Adina Vălean, a spus că transportatorii aerieni trebuie să returneze banii pentru zborurile anulate şi pot oferi vouchere numai dacă pasagerii acceptă voucherele în schimbul returnării banilor.

Miniştrii Transporturilor din UE urmează să se întâlnească miercuri în videoconferinţă, alături de omologii lor din Norvegia, Elveţia, Islanda şi Liechtenstein, pentru a discuta cum să îşi coordoneze măsurile de relaxare a restricţiilor de călătorie.

Redactor: Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Perioada Sărbătorilor aglomerează aeroporturile. Care sunt drepturile pasagerilor în cazul unui zbor anulat sau care are întârziere

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Scoția interzice aplicația WhatsApp pe telefoanele guvernamentale

Comisia Europeană: 129 de companii sunt interzise în spațiul aerian al Uniunii Europene

Partenerii noștri