Live

"Taxaţi-ne acum"! Peste 200 de miliardari şi milionari cer guvernelor lumii să le ia mai mult din avere

Data publicării:
Peste 200 de miliardari şi milionari din 13 ţări cer ca averile celor "ultra-bogaţi" să fie taxate. Foto: Profimedia Images

Peste 200 de miliardari şi multimilionari din întreaga lume cer, într-o scrisoare adresată liderilor prezenţi la Forumul Economic Mondial de la Davos, ca averile celor "ultra-bogaţi" să fie taxate, iar banii să fie distribuiţi miliardelor de oameni care trăiesc în sărăcie, scrie The Guardian.

Pe lista celor 205 semnatari ai scrisorii se numără moştenitoarea imperiului Disney, Abigail Disney şi actorul Mark Ruffalo.

"Lipsa acţiunilor din prezent este foarte îngrijorătoare. O întâlnire a elitei globale la Davos pentru a discuta despre «cooperare într-o lume fragmentată» este inutilă dacă nu este luat în calcul motivul acestei fragmentări", se arată în scrisoare.

"Apărarea democraţiei şi întărirea cooperării globale necesită măsuri economice juste chiar acum, nu este o problemă pe care să o lăsăm copiilor noştri pentru rezolvare. Acum este momentul să ne ocupăm de averile extreme. Acum este timpul să-i taxăm pe cei ultra-bogaţi", se mai arată în documentul intitulat: "Costul bogăţiei extreme".

Scrisoarea a fost semnată de miliardari şi milionari din 13 ţări.

"Istoria ultimelor cinci decenii arată că bogăţia se acumulează doar la vârf. În ultimii ani, această tedinţă s-a accelerat puternic. Soluţia este simplă şi uşor de văzut. Voi, reprezentanţii noştri la nivel global trebuie să ne taxaţi, pe cei ultra-bogaţi şi trebuie să începeţi de acum", se mai arată în scrisoare.

Semnatarii, care se intitulează "milionari partrioţi" avertizează că vor fi consecinţe de ordin social dacă bogaţii lumii nu vor fi taxaţi suplimentar.

"O societate nu poate suporta această tensiune la nesfârşit. Cât timp credeţi că mamele şi taţii vor accepta să-şi vadă copiii flămânzi în timp ce cei ultra-bogaţi stau şi privesc cum averea lor creşte. Costul acţiunii este mult mai mic decât cel al lipsei de acţiune - este timpul să vă apucaţi de trebă", se arată în scrisoare.

Documentul vine la scurt timp după ce un raport Oxfam a arătat că cei mai bogați oameni din lume au acumulat 26 de mii de miliarde de dolari de la finalul anului 2021. Această sumă, care le-a revenit doar celor aflaţi în top 1% cei mai bogați oameni ai planetei, reprezintă 63% din totalul câștigurilor globale.

Potrivit Oxfam, prin taxarea cu 5% a averilor miliardarilor şi multimilionarilor lumii s-ar putea strânge 1,7 mii de miliarde de dolari pe an, o sumă suficientă pentru a scăpa două miliarde de oameni de sărăcie extremă şi foamete.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Trump amenință UE cu taxe, dacă nu cumpără mai mult petrol și gaze din SUA. Cât importă europenii de la americani

Harta sărăciei în România: Care sunt zonele defavorizate din țară

Grecia va elimina comisioanele și tarifele bancare pentru unele tranzacții cu amănuntul, pentru atenuarea efectelor crizei

Partenerii noștri