Video „Situație critică” pentru România la absorbția fondurilor europene
România are la îndemână nu doar banii europeni care vin prin PNRR, programul creat special pentru a relansa economia Europei după pandemia de COVID. Există și fondurile europene „clasice”, programele care existau dinainte de pandemie, numai că acolo capacitatea României de a elabora programe și de a atrage banii a fost întotdeauna un punct slab. Situația este „critică” în privința absorbiției fondurilor europene, a recunoscut ministrul Marcel Boloș, vineri seara, la Digi24.
Sunt peste 42 de miliarde de euro care ar putea reveni României în total, pentru dezvoltare, în următorii cinci ani, dacă ar prezenta Bruxelles-ului planurile potrivite pentru a cheltui acești bani.
Însă deși din actualul exercițiu financiar mai este doar un an, România nu a absorbit decât 50 la sută din fondurile care îi stăteau la dispoziție și care puteau fi folosite pentru autostrăzi, canalizare, managementul deșeurilor etc. Este o situație pe care ministrul fondurilor europene o consideră „regretabilă”, pentru că neabsorbiți, acești bani se vor pierde.
„Din păcate, aici suntem într-o situație destul de critică, pot să-i spun, nu mă feresc să spun acest lucru, pentru că avem două bugete pe politica de coeziune pe care trebuie să le gestionăm. Avem o perioadă de programare 2014-2020 care încă nu este încheiată, ea se va încheia pe 31 decembrie 2023, și din păcate, cifrele vorbesc. 24 de miliarde de euro este bugetul, absorbția este de 12 miliarde de euro, deci mai avem jumătate, 12 miliarde de euro este, nu vă supărați, o sumă imensă pentru ceea ce înseamnă investițiile României și pentru care de acum înainte va trebui să găsim modalitățile, măsurile prin care să nu pierdem această sumă. Este, dacă vreți, regretabil, pentru că suntem în această situație, pentru că noi acești bani cu toții ne așteptăm să-i vedem în proiecte de autostrăzi, în proiectele de apă, canalizare, în proiectele de deșeuri, deci să avem baza de dezvoltare sănătoasă a țării românești”, a declarat Marcel Boloș.
„Noi, ca alternative, acum trebuie să găsim apeluri de proiecte pe eficiență energetică, pe granturi pe care le dăm pentru investiții. Eu nu spun că nu sunt bune. Dar dezvoltarea sănătoasă pe termen lung totuși începe de la bază, nu prin aceste măsuri pe care noi acum încercăm într-un anume fel să mai scăpăm de comitere sumele de bani pe care le avem”, a arătat ministrul fondurilor europene.
„Pe de altă parte, avem bugetul despre care nimeni nu vorbește și pe care-l avem la dispoziție pentru perioada de programare 2021-2027. România are 30,4 miliarde euro pe care trebuie să-i gestioneze - grant, ca să fiu bine înțeles, în condițiile în care în Planul Național de Redresare și Reziliență avem 14,2 miliarde de euro granturi. Deci, socotiți, cifrele vorbesc de la sine de comparabilitatea între cele două bugete. Iar noi suntem în etapa în care am trimis acordul de parteneriat de o lună de zile și am avut discuția cu Digi Regio și cu doamna comisar Ferreira pentru ca să putem să ajungem într-o normalitate din punct de vedere al aprobării acordului de parteneriat - este echivalentul PNRR-ului pentru ceea ce înseamnă politica de coeziune - și mai apoi, să putem depune cele 16 programe operaționale care urmează să fie, dacă vreți, cecul nostru în alb pentru ca să putem accesa acești bani, care sunt o altă sursă de dezvoltare pentru România și care sunt, iarăși, o altă modalitate de realizare a investițiilor importante pentru țara românească”, a explicat ministrul Marcel Boloș.
El a atras atenția că există o sumă-record pentru infrastructura de transport a României care așteaptă să fie folosită.
„Aici, mă uit așa, cu admirație, pentru că suntem într-un moment istoric. Spre exemplu, când infrastructura de transport are 9,2 miliarde de euro pe politica de coeziune și, atenție, 12 miliarde de în Planul Național de Redresare și Reziliență. 21 de miliarde de euro ai României pentru transport eu nu știu să mai fi fost, încât noi trebuie să fim cu motoarele întinse la maxim pentru ca să găsim toate mecanismele de implementare astfel încât, spre exemplu, proiectele de infrastructură de transport să se realizeze”, a spus Marcel Boloș. „Dar în aceleași situație este sănătatea, în același situație este partea de educație. Deci, sunt șanse uriașe ale României pentru ca bazele dezvoltării ei să fie sănătoase și să fie această oportunitate unică valorificată la maxim”, a punctat ministrul fondurilor europene.
Reacția lui Boloș după ce Fitch a revizuit perspectiva ratingului României
Reacția USR, după discuția pentru viitorul buget
Orașul în care un bulevard este, din 2020, un șantier fără sfârșit
Nou scandal în Coaliție
Ce spune ministrul Finanțelor, întrebat dacă vor crește taxele după alegeri: „Aș fi ipocrit să spun că această componentă va fi zero”
Cresc sau nu taxele? Anunțul ministrului de Finanțe, Marcel Boloș
Dăianu avertizează Guvernul: Sper să nu ajungem să plătim taxa prin inflație
Boloș se scuză pentru deficitul bugetar prin cheltuielile cu investițiile. Dăianu: „E o nerozie”
Boloș e nemulțumit după ultima vizită în piață
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News