Live

Scădere dramatică a vânzărilor Dacia în Marea Britanie

Data publicării:
Foto: Inquam Photos/Adel Al-Haddad

Vânzările de Dacia în Marea Britanie din luna martie au scăzut cu aproape 60%, comparativ cu perioada similară de anul trecut. Astfel, luna trecută Dacia a vândut doar 3.010 maşini pe piaţa britanică, cu 59,56% mai puţin comparativ cu luna martie 2019, informează Agerpres.

În general, vânzările de maşini noi în Marea Britanie au scăzut cu 44,4% în martie, la 254.684 unităţi, în urma închiderii showroom-urilor după instituirea măsurilor de urgenţă pentru limitarea pandemiei de coronavirus (Covid-19), a anunţat Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT), transmite Reuters.

„În condiţiile adoptării măsurilor de urgenţă pentru limitarea pandemiei în martie, declinul pieţei auto nu reprezintă o surpriză. Nu se ştie încă cât va dura blocarea pieţei auto, dar situaţia va reveni la normal şi produsele vor fi aici. Între timp, continuăm să lucrăm cu Guvernul să facem tot ce putem pentru a ne asigura că miile de angajaţi din sectorul auto sunt pregătiţi de muncă”, a apreciat directorul general al SMMT, Mike Hawes.

De la începutul anului, în perioada ianuarie-martie 2020, Dacia a vândut pe piaţa britanică 5.055 vehicule, comparativ primele trei luni din 2019, când a înmatriculat 10.926 unităţi.

Automobile Dacia, cea mai mare companie din România, a decis să oprească, în urmă cu două săptămâni, producţia la uzina de la Mioveni, ca măsură preventivă în condiţiile epidemiei de coronavirus. Peste 13.000 de angajaţi au intrat în şomaj tehnic.

Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Europa, după Germania.

Editor web: M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Concedieri la Dacia. Câți bani vor primi angajații care decid să plece voluntar din companie

Dacia a prezentat Sandrider, maşina cu care va participa la Raliul Dakar. Campionul mondial Sebastien Loeb, printre piloţi

Iohannis: Expoziția „Dacia - Ultima frontieră a romanității” va încălzi sufletele românilor care şi-au găsit în Italia a doua lor casă

ACAROM: Numărul de înmatriculări noi a crescut în România, după primele 9 luni. Dacia conduce topul

Partenerii noștri