Live

Salariul mediu net pe economie a depășit 4.000 de lei în septembrie

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Câştigul salarial mediu net pe economie s-a situat la 4.003 de lei în luna septembrie, în creştere cu 70 lei (1,8%), față de luna precedentă. Cele mai mari salarii sunt în industria fabricării produselor de cocserie şi cea a prelucrării ţiţeiului (16.085 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.233 lei), potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică.

În sectorul bugetar, în luna septembrie 2022 s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în învăţământ (+8,8%, ca urmare a reluării plăţii cu ora a cadrelor didactice), respectiv în administraţia publică (+1%). În sănătate şi asistenţă socială, câştigului salarial mediu net a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă (-0,4%), arată datele INS, consultate de Agerpres.

În luna septembrie 2022, câştigul salarial mediu brut a fost 6.457 lei, cu 109 lei (+1,7%) mai mare decât în luna august 2022.

„În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluţia câştigului salarial real depinde, atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei”, notează INS.

Creștere cu 13,8% față de anul trecut

Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 13,8%.

„În luna septembrie 2022, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut comparativ cu luna august 2022, ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, bonusuri pentru management, pentru performanţe deosebite sau pentru 'Ziua petrolistului'), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare)”, precizează INS.

De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 114,7% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, respectiv cu 57,4% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, în principal ca urmare a acordării de prime ocazionale şi stimulente, bonusuri pentru management, pentru performanţe deosebite sau pentru "Ziua petrolistului"; între 10% şi 21,5% în extracţia minereurilor metalifere, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor).

Conform INS, o creştere între 3,5% şi 5% s-a înregistrat în alte activităţi industriale n.c.a., fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, iar între 2% şi 3,5% în fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), fabricarea produselor textile, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea echipamentelor electrice, industria metalurgică, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), fabricarea de mobilă, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte.

Scăderi salariale

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna august 2022 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producţie ori de încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 10,1% în telecomunicaţii; între 2,5% şi 5% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea produselor din tutun, activităţi de servicii anexe extracţiei, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), hoteluri şi restaurante, extracţia cărbunelui superior şi inferior, transporturi pe apă, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale).

În ceea ce priveşte câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum, INS precizează că indicele câştigului salarial real a fost 98,2% în luna septembrie 2022 faţă de luna septembrie 2021, iar indicele câştigului salarial real a fost 100,5% în luna septembrie 2022 faţă de luna august 2022.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 219,0%, cu 0,9 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna august 2022.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Salariul mediu net a fost de 5.268 de lei în luna octombrie. Cu cât a crescut față de luna precedentă (INS)

Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie a crescut la 5,1%, de la 4,7% în octombrie. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Importurile de gaze ale României s-au redus cu 6,2% în primele 8 luni din 2024

Aproape 40% din populația României nu era racordată la canalizare în 2023. Regiunile cu cel mai redus grad de racordare

Partenerii noștri