Live

România plătește dobânzi de 2-3 ori mai mari decât media UE

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Eurostat a publicat datele referitoare la criteriul dobânzilor pe termen lung utilizat pentru accesul în Zona Euro (randamentul titlurilor de stat pe piaţa secundară, în termeni bruţi în raport cu taxele, cu maturităţi reziduale aflate în jurul a zece ani, potrivit descrierii indicatorului MCBY – Maastricht criterion bond yields – standardizat pentru toate ţările membre).

Evoluţia pe perioada 2014 – 2018 arată un trend problematic. România este ţara din UE care a ajuns să plătească anul trecut cele mai mari dobânzi la împrumuturile pe termen lung , cam de patru ori mai mari faţă de media Zonei Euro (EA 19) şi de aproape trei ori şi jumătate nivelul mediu din UE, potrivit unei analize cursdeguvernare.ro.

De reţinut, în anul ieşirii din criza economică, 2014, ne plasasem pe locul  3 ca nivel al indicatorului de referinţă (după Grecia, aflată în mare dificultate financiară, dar ne situam şi ceva mai bine decât vecina Ungaria).

Totodată, raportul faţă de Zona Euro era de doar 2,2 la 1 iar cel faţă de media UE de circa 2 la 1.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

(P) CEC Bank oferă credite de nevoi personale cu dobândă fixă de 7,90%

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur, începând de mâine. Ce dobânzi oferă Ministerul Finanțelor

Ministerul Finanţelor vrea să împrumute 6,5 miliarde de lei de la bănci în luna noiembrie

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur, începând de azi. Ce dobânzi oferă Ministerul Finanțelor

Partenerii noștri