Live

RMGC cere prelungirea concesiunii de la Roşia Montană cu încă 5 ani. Executată silit de România, Gabriel Resources a făcut rost de bani

Data publicării:
O vedere aeriană generală cu un lac de decantare a minelor de cupru de la Roșia Poieni, lângă satul Roșia Montană. Sursă foto: Profimedia Images

Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roşia Montană, a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale prelungirea cu încă 5 ani a licenţei de concesiune pentru exploatare a perimetrului auro-argintifer Roşia Montană, care urmează să expire pe 20 iunie, potrivit News.ro.

În plus, cei de la RMGC şi-au reînnoit solicitările adresate ANRM pentru emiterea de licenţe de exploatare pentru perimetrele Rodu-Frasin şi Tarniţa din cadrul prospectului Bucium, la care susţin că au dreptul încă din 2007, conform Profit.ro.

ANRM nu s-a pronunţat timp de 16 ani asupra solicitărilor de licenţe pentru Bucium, deşi era obligată legal să o facă. RMGC a insistat recent pe lângă ANRM să emită licenţele de exploatare pentru cele 2 proiecte Bucium, în acord cu solicitările. De-a lungul procedurii de arbitraj de la ICSID, statul român şi-a menţinut constant poziţia potrivit căreia solicitările de licenţe pentru proiectele Bucium sunt în continuare în curs de aprobare la ANRM, poziţie pe care s-a întemeiat şi decizia arbitrală majoritară”, a transmis Gabriel Resources, care controlează RMGC.

Gabriel Resources a reuşit să obţină angajamente ferme brute de finanţare în valoare de până la 5,575 milioane dolari de la mai mulţi investitori, care urmează să cumpere acţiuni noi emise de companie la preţul de 2 cenţi/titlu, egal cu cel de pe Bursa din Toronto din momentul de faţă, prin tranzacţii a căror finalizare este aşteptată în jurul datei de 23 mai.

Insiderii Gabriel Resources, în primul rând cei mai mari acţionari, au subscris 88.049.000 de acţiuni în cadrul plasamentului, reprezentând angajamente brute de 1,3 miloane dolari.

Fondurile nete obţinute din plasamentul privat vor fi utilizate pentru finanţarea planurilor strategice în curs ale companiei, incluzând (i) posibilitatea de a face demersuri de anulare a deciziei ICSID din 8 martie 2024 (care a dat câştig de cauză României în arbitrajul Roşia Montană – n.r.), (ii) menţinerea drepturilor şi participaţiilor Gabriel Resources în legătură cu concesiunea pentru exploatare Roşia Montană şi cu proiectele Bucium şi (iii) finanţarea nevoilor de capital de lucru”, a anunţat Gabriel Resources.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Roşia Montană Gold Corporation nu va mai face lucrări de întreţinere la o galerie. Risc de accident ecologic, avertizează specialiștii

Gabriel Resources a obţinut suspendarea provizorie a deciziei prin care a pierdut procesul cu România

Gabriel Resources atacă decizia tribunalului de arbitraj de la Washington, care a dat câștig României în procesul Roşia Montană

Unul dintre avocații României din procesul Roșia Montană a fost numit la cel mai înalt nivel în arbitrajul comercial internațional

Partenerii noștri