Live

Rata şomajului a crescut în noiembrie

Data publicării:
Foto: Getty Images

Rata şomajului a fost de 3,32% în luna noiembrie, cu 0,05 puncte procentuale mai mare decât cea din luna octombrie şi cu 0,34 puncte procentuale mai mare decât rata şomajului înregistrat în noiembrie 2019, arată un comunicat al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), transmite Agerpres.

Numărul total de şomeri la finalul lunii noiembrie 2020 a fost de 290.676 de persoane, mai mare cu 4.945 de persoane faţă de cel înregistrat la finalul lunii anterioare.

Din totalul şomerilor înregistraţi în noiembrie, 95.903 au fost şomeri indemnizaţi, iar 194.773 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 1.934 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 3.011 persoane faţă de luna precedentă, potrivit ANOFM.

Raportat la mediul de rezidenţă, 100.446 de şomeri proveneau în noiembrie din mediul urban, iar 190.230 şomeri din mediul rural.

Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 - 49 de ani (77.168 de persoane), urmaţi de cei din grupa de vârstă 50 - 55 de ani (55.069 de persoane), la polul opus aflându-se persoanele între 25 - 29 de ani (15.342).

După nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar aveau o pondere de 25,60% din totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM în noiembrie; şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezentau 25,21% din total, iar cei cu studii universitare 6,47%.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Documente necesare pentru ajutorul de șomaj. Cât este indemnizația de șomaj în 2024

Românii pot plăti legal personalul pentru activităţile casnice, fără contract. Platforma pe care pot fi angajați grădinari sau menajere

Indemnizaţia de şomaj şi celelalte stimulente acordate pentru ocuparea forţei de muncă se majorează de la 1 martie. Cum se calculează

România are cea mai mare rată a inflației din UE

Partenerii noștri