Live

Program de guvernare. Guvernul Cîțu promite că va construi peste 1.000 km de autostrăzi

Data actualizării: Data publicării:
Autostrada Sibiu-Pitești va avea un cost enorm,din cauza dificultății terenului Foto ilustrativ: Facebook / Asociatia Pro Infrastructura

Capitolul Transporturi al programului de guvernare prezentat de premierul propus Florin Cîțu prevede atât continuarea proiectelor de autostrăzi începute, cât și demararea unora noi. În total, programul cuprinde realizarea a peste 1.000 de kilometri de autostrăzi. Proiectul propune creșterea mobilității pe Valea Prahovei, dar și construirea a aproximativ 370 de kilometri de centuri ocolitoare.  

Banii pentru programul de autostrăzi, drumuri expres și centuri ocolitoare vor veni în principal din fonduri europene nerambursabile alocate prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, Programul Operațional de Transport 2021-2027 și Programul Național de Reformă și Reziliență, potrivit proiectului.

Proiecte începute

A3, Autostrada Transilvania (cca. 155 km) - 4,2 miliarde de Lei, fără TVA; pregătirea implementării tronsonului Târgu Mureș – Brașov

A1, Autostrada Sibiu–Pitești:

  • Accelerarea implementării Autostrăzii Sibiu-Pitești, pe toate cele 5 secțiuni ale proiectului, fiind asigurată finanțarea nerambursabilă prin emiterea deciziei de finanțare de către Comisia Europeană – total investiție 13,7 miliarde de Lei, fără TVA – din care 2,3 miliarde de Lei, fără TVA, pentru secțiunile 1 și 5;
  • Pregătirea proiectului- legătură DN7C Curtea de Argeș – A1 (Secțiunea 5 Sibiu-Pitești) – Râmnicu Vâlcea.

A0, Autostrada de centură a municipiului București (cca.100 km) - aproximativ 5 miliarde de Lei, fără TVA;

A10, Autostrada Sebeș-Turda - lotul 2 - 550 de milioane de Lei, fără TVA (total loturile 1 și 2 - 1,9 miliarde de Lei, fără TVA);

DX12, Drum expres Craiova–Pitești (121 km) - 3,2 miliarde de Lei, fără TVA;

Drum expres Brăila–Galați (12 km) - 530 de milioane de Lei, fără TVA;

Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila - 1,9 miliarde de Lei, fără TVA.

Proiecte noi

Programul de transporturi prevede și demararea și finalizarea unor secțiuni de autostrăzi și drumuri expres din regiunea Moldovei, Dobrogei, Regiunii de Sud, Transilvaniei. 

Autostrada A8, Târgu Mureș - Târgu Neamț - Iași - Ungheni (aprox. 311 km) - 36 miliarde de Lei, cf. M.G.P.T.;

Autostrada A7, Ploiești - Buzău - Focșani - Bacău - Pașcani - Suceava - Siret (421 km) - 8,2 miliarde de Lei, fără TVA, conform analizei multicriteriale;

Autostrada A13, Brașov - Bacău (160 km) - 8,8 miliarde de Lei, fără TVA, conform MGPT;

Autostrada A13, Sibiu – Brașov, în continuarea secțiunii Brașov-Bacău (125 km) - 7,1 miliarde de Lei, fără TVA, conform MGPT;

Drum expres Craiova – Pitești (loturile 3 și 4) - 1,3 miliarde de Lei, fără TVA, valoare de atribuire a contractelor;

Drumurile expres din zona Dobrogei, a căror rentabilitate economică impune cu prioritate realizarea lor – proiecte în valoare de 11 miliarde de Lei, fără TVA (Drumuri expres Buzău - Brăila, Focșani - Brăila, Brăila - Tulcea, Constanța - Tulcea, Tișița - Albița), din care se vor finaliza Drumurile expres Buzău - Brăila și Focșani - Brăila, în valoarea de 3,2 miliarde de Lei, fără TVA;

Drum expres Calafat – Lugoj; Reabilitarea/reparația capitală a 157 de poduri, considerate prin expertize tehnice drept necesități urgente de intervenție;

Drum expres Sfântu Gheorghe - Ditrău, respectiv Sovata - Miercurea Ciuc

Valea Prahovei

Creșterea mobilității în zona Valea Prahovei prin:

  • Finalizarea proiectării și licitarea execuției lucrărilor pentru construcția Autostrăzii Ploiești-Brașov (6,5 miliarde de Lei, fără TVA, conform S.F. din 2010)
  • Creșterea capacității administrative a C.N.A.I.R., pentru buna implementare a Autostrăzii Ploiești-Brașov, prin dezvoltarea unui parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ;
  • Realizarea unor investiții, în scopul fluidizării traficului pe DN1 (ca de exemplu, pasaje subterane sau supraterane, benzi suplimentare, bretele de acces).

Centuri ocolitoare 

Programul prevede construirea a aprox. 370 km de variante de ocolire în perioada 2021-2024, în valoare de 5,5 miliarde de Lei, fără TVA.

Continuarea proiectelor de construcție variante ocolitoare (VO; Centuri ocolitoare):

  • DNCB (Drumul Național Centura Municipiului București, cu intervențiile la cele 4 pasaje Domnești, Berceni, Oltenița și Mogoșoaia);
  • VO Bârlad;
  • VO Timișoara Sud; 
  • VO Zalău;
  • VO Satu Mare;
  • VO Târgu Jiu,
  • VO Galați;
  • VO Tecuci,
  • VO Mihăilești,
  • VO Târgu Mureș;

Demararea unor proiecte noi:

  • Centura Metropolitană Cluj-Napoca,
  • VO Sighișoara;
  • VO Vaslui;
  • VO Giurgiu;
  • VO Sf. Gheorghe;
  • VO Pitești Vest,
  • VO Timișoara Vest;
  • VO Râmnicu Vâlcea;

Implementarea în baza unor parteneriate cu autoritățile administrației publice locale a unui program de construire de variante de ocolire:

  • VO Sibiu Sud,
  • VO Mediaș,
  • VO Salonta,
  • VO Arad Est,
  • alte proiecte, a căror fundamentare economico-socială le susține;

Proiectarea și ulterior implementarea unui ansamblu de noduri rutiere care vor asigura conectivitatea la rețeaua de autostrăzi.

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD a lansat o platformă pentru un program de dezvoltare a României pe patru ani

Donald Tusk este hotărât să repare relațiile Poloniei cu Bruxelles și promite că țara sa va fi un aliat loial al SUA

Dosarul vaccinurilor. Reacția fostului ministru Ioana Mihăilă la cererea DNA de ridicare a imunității: „Le stau la dispoziție”

Sindicaliștii din Poliție, nemulțumiți că în programul de guvernare nu se specifică nimic despre inechitățile salariale din sistem

Partenerii noștri