Live

Piaţa de energie şi gaze naturale va fi liberalizată în 2021

Data publicării:
FOTO: Getty Images

Piaţa de energie si gaze naturale va fi liberalizată în 2021. Astfel, preţul va fi stabilit de piaţă şi nu controlat de ANRE. Inclusiv tarifele plătite de consumatorii finali vor fi stabilite în condiţiile pieţei, și nu vor mai trebui aprobate de autoritatea de reglementare în domeniul energiei.

Piața de energie electrică a fost liberalizată în anul 2018 şi a fost şi singurul an în care a funcţionat astfel. Totuşi liberalizarea a fost atunci doar pentru producători, pentru că preţul final era în continuare avizat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei. Lucrurile s-au schimbat odată cu Ordonanţa 114, care a reglementat din nou piaţa.

Acum ANRE anunţă că vrea să revină la condiţiile pieţei libere, dar la o liberalizare completă, până în 2021. Astfel, piața de energie electrică ar urma să fie liberalizată total începând cu 1 iulie 2021, iar până atunci va traversa un proces de reglementare în trei etape. Similar, piața de gaze se va liberaliza în două etape până pe 1 aprilie 2020. După această dată, ANRE nu va mai aviza nici măcar preţul către consumatorii casnici.

"Nu mai are niciun rost să păstrezi piața reglementată pe segmentul retail dacă piața angro este liberalizată. Așa am discutat cu actorii din piață, cu Guvernul, cu Comisia Europeană, dacă menții prețurile la consumatorii casnici cât timp ai o piață angro, tot timpul vor apărea diferențe, în plus sau în minus", a declarat vicepreședintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege în cadrul unei conferinţe organizate de profit.ro.

ANRE va mai aviza doar prețul pentru furnizare de ultimă instanță. Vorbim de situațiile în care funizorul intră în insolvență sau faliment, iar clienții acestuia trebuie preluați urgent de o altă companie pentru a nu avea întreruperi în alimentarea cu gaze naturale sau energie electrică.

Liberalizarea totală a pieței de energie este o premieră pentru piața de la noi. În aceste condiţii, ar crește competitivitatea și astfel consumatorii ar putea vedea schimbări în tarife.

Şi Comisia Europeană ne cere de mai mult timp să luăm aceste măsuri, existând chiar o procedura pentru sancţionarea României. Dacă autoritățile de la București nu schimbă legislația în termenul acordat de Comisia Europeană, adică până pe 26 decembrie, dosarul de infringement va ajunge la Curtea Europeană de Justiţie.

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia a lăsat Abhazia în „întuneric total, la propriu și la figurat”. Liderul regiunii separatiste cere ajutor

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Cum vrea Viktor Orban să continue să importe gaz rusesc prin Ucraina. Premierul Ungariei vorbește despre „un truc”

Românii vor avea preţurile plafonate la energie şi gaze până în primăvara anului viitor. Iohannis a promulgat legea

Partenerii noștri