Live

Ordonanța care obligă agențiile și hotelierii la rambursarea pachetelor turistice ar putea fi suspendată

Data publicării:
FOTO: Getty Images

Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Emil-Răzvan Pîrjol, a declarat, sâmbătă, că analizează suspendarea Ordonanţei 2/2018, care obligă operatorii la rambursarea pachetelor turistice, în contextul crizei generate în sector de pandemie.

"Ne gândim foarte serios la suspendarea acestei Ordonanţe 2 (Ordonanţa nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate n.r.), care obligă rambursarea pachetelor turistice, dar trebuie bineînţeles să venim cu o măsură compensatorie.

Ideea este că am dori, pentru moment, să evităm această presiune asupra agenţiilor, pentru că în astfel de situaţie nu vom face decât să grăbim intrarea lor în insolvenţă. Pe de altă parte, trebuie găsită o măsură care să asigure consumatorul că îşi va recupera banii sau dacă doreşte să reprogrameze, ceea ce noi îi sfătuim fără doar şi poate, să aibă aceleaşi condiţii ca şi cele precedente", a declarat Emil-Răzavn Pîrjol, la Antena 3, citat de Agerpres.

Citiți și:

Ministru: Clienții cer banii pentru vacanțe, dar agențiile nu îi au. Dacă va deveni un fenomen de masă va trebui să intervenim

Oficialul susţine că în prezent agenţiile de turism îşi pot trimite oamenii în şomaj "cu greutate", pentru că sunt ocupaţi cu gestiunea reclamaţiilor şi a doleanţelor de rambursare, iar în prezent se analizează posibilitatea ca agenţiile să poată emite un certificat, pe o durată de 18-24 de luni, pentru reprogramarea vacanţelor.

"Într-o primă fază, ne-am gândit să apelăm la raţiune şi la calm prin eventuala suspendare a acestei Ordonanţe, care să dea un respiro agenţiilor. Astăzi agenţiile cu greutate îşi pot trimite oamenii în şomaj pentru că sunt ocupaţi peste 100% cu gestiunea reclamaţiilor, a doleanţelor de rambursare, a voucherelor şi aşa mai departe. Ideea este ca o agenţie să poată emite un certificat, haideţi să îl numim un certificat, pe o durată de 18-24 de luni, timp în care clientul să poată să îşi reprogrameze această vacanţă", a adăugat secretarul de stat în Ministerul Economiei.

Pentru a evita riscul ca multe agenţii să dispară din cauza faptului că nu vor avea resursele financiare necesare rambursării sumelor plătite de turişti pentru vacanţe, Pîrjol a subliniat că se doreşte ca în cel mai scurt timp să intre în funcţiune o aplicaţie informatică de monitorizare a acestor sume plătite în avans.

"Poate să existe acest risc ca această agenţie să dispară. De aceea, am spus că încercăm să aflăm cât de repede posibil, şi la aceasta se referea ministrul Virgil Popescu (ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri n.r.), ca aplicaţie.

De fapt va fi un portal în care agenţiile şi toţi operatorii economici, pentru că nu sunt numai agenţiile, agenţiile sunt primele afectate, dar gândiţi-vă şi şi la hotelierii care au încasat în sistemul early booking una-două rate. Şi ei sunt în aceeaşi situaţie.

Aceşti oameni au investit în deschiderea sezonului estival, banii nu mai sunt la operatori. Este foarte greu astăzi să ne gândim că vor reuşi să ramburseze.

Şi atunci ne-am spus: haideţi să încercăm într-un timp cât mai scurt, mă refer la zile, să putem estima totalitatea sumei care astăzi este plătită în avans, atât de clienţi cât şi de agenţii, către alte state, de exemplu. Să avem o imagine clară a sumei şi de acolo să începem să lucrăm pe o eventuală cerere de rambursare", a explicat Pîrjol.

O evaluare a sumelor care pot fi recuperate din țările unde s-au plătit avansuri ar putea fi gata săptămâna viitoare 

Şeful Direcţiei Generale Turism din Ministerul Economiei consideră că săptămâna viitoare ar putea exista această evaluare a sumelor, după care se va începe recuperarea lor din ţările unde au fost plătite aceste avansuri.

"Eu am încredere că săptămâna viitoare vom avea această evaluare a sumei totale şi de acolo să începem să vedem ce putem recupera de la alte state eventual, ce sold rămâne şi cum putem acoperi aceste sume rămase", a adăugat Pîrjol.

Nu în ultimul rând, oficialul de la Economie a menţionat că se lucrează de câteva săptămâni şi la anumite măsuri fiscale pentru sector, respectiv reduceri de impozite şi taxe, pe care Guvernul intenţionează să le ia în următoarea perioadă.

"Nu ne-am apucat zilele trecute, dar vă daţi seama de amploarea efectului economic asupra întregii economii a României. Într-adevăr anumite taxe şi impozitul specific peantru industria ospitalităţii ar trebui regândite", a mai spus Emil-Răzvan Pîrjol. 

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Când începe vacanța de iarnă pentru elevi. Va fi o pauză de la cursuri de 18 zile. Ce zile libere vor avea școlarii în 2025

Invazia Rusiei a dat naștere unei noi industrii în Ucraina: turismul de război. Cât plătesc occidentalii ca să ajungă lângă front

Un oficial de top NATO le-a cerut oamenilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

Guvernul a respins toate ofertele băncilor, considerate neacceptabile, la licitația de obligațiuni pentru finanțarea deficitului

Partenerii noștri