Live

Orban: Programul de relansare economică va fi prezentat miercuri. Într-o lună adoptăm toate proiectele

Data actualizării: Data publicării:
Foto: gov.ro

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că programul de relansare economică, ca urmare a efectelor pandemiei de COVID-19, va fi prezentat miercuri, urmând ca, în maximum o lună de zile, Guvernul să adopte toate actele normative necesare pentru implementarea acestuia.

"Prezentarea programului economic va fi miercuri, alături de președintele României, cu care am colaborat foarte apropiat. După prezentarea planului economic, obiectivul nostru este ca în maxim o lună de zile să adoptăm toate actele normative necesare pentru implementarea măsurilor din program", a anunțat Ludovic Orban.

Acesta a precizat și că proiectul de finanțare pentru IMM-uri în valoare de 1 miliard de euro va fi adoptat săptămâna viitoare.

"Suntem aproape gata cu actul normativ. Vă referiți la miliardul care este rezultat din realocarea fondurilor. Cel mai probabil îl vom adopta într-o săptămână după prezentarea programului", a spus acesta.

Totodată, Orban a subliniat că Guvernul liberal "apără" cota unică de impozitare și nu o va elimina.

"Este una dintre măsurile liberale cel mai importante care au avut efecte extrem de favorabile pentru România și nu renunțăm sub nicio formă la cota unică", a explicat liderul PNL.

Redactor: Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mai mulți medici de familie din Brașov sunt anchetați că ar fi încasat ilegal, în pandemie, 105 lei pentru fiecare pacient cu COVID-19

Fostul manager al Spitalului Municipal Caracal, trimis în judecată pentru stimulente ilegale acordate în vremea pandemiei de COVID-19

Un bebeluş de 2 luni a murit din cauza COVID-19

Una din opt persoane infectate are cel puţin un simptom de COVID-19 lung

Partenerii noștri