OMV Petrom explică de ce nu trebuie să plătească taxa de solidaritate. „Dacă ANAF are altă concluzie, o vom plăti”
ACTUALIZARE 14:00 Toate calculele făcute au dus la concluzia că cifra de afaceri a OMV Petrom în sectoarele prevăzute de Ordonanţa 186/2022 pentru plata contribuţiei de solidaritate este sub 75% şi astfel nu datorează această taxă, dar, dacă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ajunge la altă concluzie, bineînţeles că o va plăti, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Alina Popa, directorul financiar al companiei, potrivit Agerpres.
„O să explic puţin tot contextul, ca să fie mai clar. Ordonanţa de Urgenţă 186/2022 care a pus în aplicare Regulamentul european 1854/2022 stabileşte ca fiind în scopul contribuţiei de solidaritate contribuabilii care au cel puţin 75% în sectoarele de activitate de ţiţei, de gaze naturale, cărbune şi rafinării, precizând codurile CAEN care se referă la aceste activităţi. OMV Petrom are activităţi şi în alte sectoare, activităţi care au alte coduri CAEN, respectiv în special activităţi în zona de comercializare produse petroliere, gaze naturale şi electricitate, dar şi producţie de electricitate. De aceea, în baza Ordonanţei 186 şi a Regulamentului european, făcând toate calculele, am concluzionat că avem o cifră de afaceri în sectoarele respective sub 75%. Astfel, nu datorăm această taxă.
În situaţia în care, din motive pe care nu le putem vedea la acest moment, ANAF ar ajunge la o altă concluzie, bineînţeles că vom plăti, aşa cum plătim întotdeauna toate taxele, contribuţiile acolo unde suntem obligaţi şi trebuie să le plătim”, a explicat Popa.
Aceasta a subliniat că, fiind cel mai mare contribuabil la bugetul de stat al României, OMV Petrom este în permanenţă în controale fiscale de la ANAF şi pune la dispoziţie toate informaţiile financiare de care dispune.
„Pot să confirm faptul că am avut un control de la ANAF la începutul acestui an, care a verificat în detaliu cifra de afaceri şi structura cifrei de afaceri a societăţii OMV Petrom SA. Nu avem concluziile acestui raport. Nu avem un proces verbal de control, însă suntem foarte transparenţi şi putem pune la dispoziţie în continuare şi vom pune la dispoziţie în continuare toate cifrele financiare ale societăţii organelor de inspecţie fiscală”, a subliniat directorul financiar.
Ea a menţionat că la consultările care au avut loc în octombrie-noiembrie 2022, în cadrul asociaţiilor din care face parte, OMV Petrom şi-a prezentat punctul de vedere în ceea ce priveşte Regulamentul european, cerând să fie luate în calcul toate impozitele suplimentare şi taxele în cazul în care se va decide introducerea contribuţiei de solidaritate.
„În cadrul asociaţiilor din care facem parte am participat la consultări de principiu asupra Regulamentului, în octombrie-noiembrie. Au fost discuţii generale în care am prezentat punctul nostru de vedere şi faptul că în România există deja un nivel foarte ridicat al suprataxării, inclusiv contribuţii noi introduse în anul 2022 semnificative şi toate aceste impozite suplimentare şi contribuţii trebuie luate în calcul în situaţia în care România va decide să introducă o astfel de contribuţie de solidaritate. Acesta a fost punctul nostru de vedere prezentat în cadrul asociaţiilor, atât în discuţie, cât şi în scris. Nu am avut consultări. În data de 28 decembrie, în partea a doua a zilei am văzut proiectul de Ordonanţă de Urgenţă şi nu am participat la consultări asupra acestuia. A fost aprobat în Guvern a doua zi, pe 29 decembrie”, a precizat Alina Popa.
Referitor la consultările cu Comisia Europeană în privinţa acestei taxe, ea a afirmat că boardul OMV Petrom nu se pronunţă, fiind „atribuţia Ministerului de Finanţe”, dar compania va fi transparentă şi va pune la dispoziţie toate cifrele necesare pentru o concluzie corectă.
Ministrul Finanțelor spunea că OMV Petrom se încadrează la plata taxei
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a anunţat pe 18 ianuarie că a solicitat Comisiei Europene clarificări în privinţa Regulamentului european transpus în legislaţia naţională prin ordonanţa de urgenţă pe energie, pentru introducerea contribuţiei de solidaritate, adăugând că „toată lumea va plăti solidar costul crescut al vieţii”.
„Guvernul a implementat şi acest pilon 3, contribuţia de solidaritate, preluând tot ceea ce scrie în regulament (european - n.r.), inclusiv elementele care văd că trezesc o serie de elemente de interpretare, respectiv acea referire la cel puţin 75% din cifra de afaceri pe anumite sectoare. Scopul este următorul: cei care au făcut profituri şi venituri excepţionale din sectorul energetic vor plăti solidar pentru a compensa creşterea costului vieţii, atât pentru cetăţeni, dar şi creşterea costului şi pentru companii şi este o chestiune pe care a recunoscut-o şi Europa. România a făcut aceşti paşi încă din ianuarie 2022”, a afirmat Adrian Câciu.
El a precizat că a cerut Comisiei Europene clarificări legate de această contribuţie de solidaritate.
„Pentru a nu mai fi neclarităţi în interpretarea regulamentului şi a ordonanţei, am solicitat Comisiei Europene să facă o normă de interpretare pe acest articol, mai ales pe articolul 2, definiţii din regulament, şi această solicitare am făcut-o în temeiul punctului 66 din preambul, care spune că, în cazul în care există neclarităţi în implementare pe ceea ce înseamnă contribuţia de solidaritate, statele membre pot solicita Comisiei Europene o normă de interpretare”, a adăugat ministrul.
Întrebat la momentul respectiv în legătură cu anunţul OMV Petrom privind neplata acestei taxe de solidaritate, ministrul Finanţelor a arătat că este foarte sigur că această companie se încadrează pentru plata contribuţiei de solidaritate.
„Ordonanţa nu s-a referit doar la o companie, s-a referit la tot sectorul şi până la urmă şi OMV Petrom a exprimat o opinie, foarte bine, este opinia lor. Până la urmă, orice legislaţie poate comporta opinii diferite din perspectiva contribuabililor, o interpretare care, poate, să spunem, din punctul domniilor lor de vedere, nu generează plata de taxe. Tocmai de aceea, eu cred că datoria noastră, ca Guvern, este să introducem cât mai clar normele şi să scriem cât mai clar articolele, astfel încât să nu existe dubii şi să avem în spate inclusiv interpretările din partea Comisiei Europene ale modului în care sunt construite aceste acte de taxare”, a mai spus Câciu.
--știre inițială--
Grupul OMV Petrom anticipează că nu se va încadra în categoria companiilor care trebuie să plătească contribuția de solidaritate pentru anul fiscal 2022, se arată într-un raport trimis de companie Bursei de Valori Bucureşti, informează Agerpres.
O directivă europeană care prevede suprataxarea companiilor din domeniu a fost transpusă în legislația românească printr-o ordonanţă de urgenţă. Aceasta urmează să fie supusă procesului de aprobare în Parlament, ca atare poate fi obiectul unor modificări.
"În baza rezultatelor financiare preliminare aferente anului 2022 ale OMV Petrom şi a prevederilor acestei ordonanţe de urgenţă, se aşteaptă ca OMV Petrom să nu intre în scopul acestei contribuţii de solidaritate pentru anul fiscal 2022, având mai puţin de 75% din cifra de afaceri în sectoarele definite: extracţia ţiţeiului, extracţia gazelor naturale, extracţia huilei şi fabricarea produselor obţinute din rafinarea petrolului", se menţionează în raport.
Guvernul României a cerut clarificări de la Comisia Europeană în ceea ce prevede suprataxarea companiilor petroliere.
Comisia a răspuns că pragul de 75% din cifra de afaceri din ariile supuse taxării (extracția țițeiului, extracția gazelor naturale, extracția huilei și fabricarea produselor obținute din rafinarea petrolului) nu poate fi redus.
Editor : D.R.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News