Live

OMV Petrom cere contractorului său Grup Servicii Petroliere să rezolve plângerile angajaților. GSP respinge acuzațiile sindicaliștilor

Data publicării:
Angajații GSP Offshore reclamă încălcări ale drepturilor. Foto: Facebook/ GSP Offsore

OMV Petrom cere contractorului său din Marea Neagră, Grup Servicii Petroliere (GSP), să rezolve plângerile angajaţilor GSP şi ca drepturile acestora să fie respectate, potrivit reprezentanţilor companiei. GSP respinge acuzațiile sindicaliștilor, pe care le consideră "denigratoare", și spune că majoritatea acestora "sunt supuse atenţiei justiţiei", transmite Agerpres.

"Am luat notă de scrisoarea deschisă a FSLI Petrol-Energie despre plângerile angajaţilor GSP. Am notificat contractorul GSP în legătura cu aşteptările noastre ca această situaţie să se rezolve repede şi ca drepturile angajaţilor să fie respectate. Ca beneficiar al serviciilor, ne preocupă aceste dificultăţi şi ne aşteptăm ca diferendele să fie rezolvate şi ca activităţile să fie furnizate, în continuare, într-o manieră adecvată, cu respectarea integrală a Contractului Cadru pentru Servicii Integrate", au precizat reprezentanţii OMV Petrom.

Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente Petrol-Energie (FSLI Petrol-Energie) a acuzat compania Grup Servicii Petroliere Offshore (GSP Offshore), contractorul OMV Petrom, că încalcă drepturile membrilor săi de sindicat şi a anunţat proteste de stradă pentru perioada următoare.

"Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente Petrol-Energie (FSLI Petrol-Energie) continuă susţinerea faţă de membrii săi ale căror drepturi sunt încălcate constant şi flagrant în ultimul an de către contractorul OMV Petrom, Grup Servicii Petroliere Offshore (GSP Offshore), şi va organiza proteste de stradă în perioada imediat următoare în cazul în care situaţia drepturilor salariaţilor nu va fi urgent remediată. Aceste pichetări sunt un nou pas pe care FSLI Petrol-Energie îl face ca urmare a indiferenţei GSP Offshore şi chiar a OMV Petrom, în calitatea sa de cedent, arătată faţă de disfuncţionalităţile raportate în mod repetat, precum achitarea cu întârziere a veniturilor datorate, amânarea plăţii tichetelor de masă pe o perioadă de aproape 6 luni, neplata orelor suplimentare şi a altor sume de bani datorate şi a primelor de performanţă", se precizează într-un comunicat al FSLI remis marţi Agerpres.

GSP spune că a salvat de la şomaj peste 200 de angajaţi

Într-un drept la replică, GSP a respins acuzele "denigratoare" ale reprezentanţilor Federaţiei Sindicatelor Libere şi Independente Petrol-Energie şi a semnalat că majoritatea acestora sunt supuse atenţiei justiţiei.

"GSP respinge cu fermitate acuzele denigratoare din scrisoarea deschisă, menite să dezinformeze şi să mintă opinia publică, într-un mod grosolan. Majoritatea acestor enormităţi sunt supuse atenţiei justiţiei, demers în care intenţionăm să demonstrăm, fără urmă de îndoială, inclusiv reaua credinţă a detractorilor noştri", menţionează reprezentanţii GSP.

Ei explică faptul că la preluarea personalului prin transfer de întreprindere, GSP a salvat de la şomaj peste 200 de angajaţi.

"Acesta nu a fost rezultatul unei obligaţii contractuale, ci a fost dovada responsabilităţii GSP faţă de o posibilă problemă socială majoră. Aceştia nu beneficiau de nicio protecţie socială neexistând un CCM la nivel de societate de mai mult de 3 ani! Devine, sperăm, evident faptul că autorii scrisorii deschise sunt exemplul concludent al ipocriziei fără limite. Timp de 3 ani de ce nu au ridicat niciodată astfel de probleme? În acelaşi moment, GSP, fără niciun fel de obligaţie contractuală, ci din propria voinţă şi din responsabilitate, a crescut veniturile tuturor angajaţilor preluaţi cu 20%. Plăţile, majorate cu 20%, în condiţii deosebit de dificile din punct de vedere economic, sunt respectate", se precizează în dreptul la replică.

Potrivit sursei citate, GSP Offshore a respectat şi respectă în integralitate obligaţiile asumate contractual, inclusiv dispoziţiile Contractului Colectiv de Muncă aplicabil angajaţilor transferaţi de la societatea OMV Petrom S.A., în forma în vigoare la momentul transferului şi compania şi-a concentrat toate resursele financiare şi umane pentru asigurarea unui microclimat favorabil desfăşurării activităţilor curente la toate punctele de lucru.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Platforma de foraj pentru proiectul Neptun Deep a ajuns în România

Aproape 200 de benzinării OMV-Petrom, controlate de ANPC: Au fost date amenzi în valoare de 340.000 de lei, 11 staţii închise temporar

Christina Verchere, OMV Petrom: „Intrăm în perioada cu cele mai mari investiții din istoria companiei: 8 miliarde lei/an în 2024-2026”

OMV Petrom: Peste 80% din valoarea contractelor de execuţie pentru zăcământul de gaze Neptun Deep a fost atribuită

Partenerii noștri