Ministrul Energiei: Consumatorii casnici de electricitate să încheie contracte pe piaţa liberă, unde preţurile sunt mai mici
Consumatorii casnici de electricitate ar trebui să încheie noi contracte pe piaţa liberă, unde găsesc preţuri mai mici decât ar plăti dacă rămân cu vechile contracte, de la 1 ianuarie, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Virgil Popescu, ministrul Energiei.
Aceasta în contextul în care, de la 1 ianuarie 2021, piaţa de electricitate se va liberaliza complet, iar consumatorii care rămân cu vechile contracte vor plăti facturi mai mari cu valori cuprinse între 13% şi 26%.
Întrebat ce le recomandă consumatorilor să facă în aceste condiţii, ministrul a răspuns: "Există piaţa concurenţială (liberă - n.r.), care este mai ieftină decât piaţa universală (vechea piaţă reglementată - n.r.) şi există Hidroelectrica, care are un preţ mai mic de la 1 ianuarie. Oamenii ar trebui să se uite pe site-ul ANRE, la comparatorul de preţuri, şi să-şi aleagă oferta cea mai bună. Eu am spus acum vreo două săptămâni, în momentul în care Hidroelectrica a anunţat o ieftinire cu 4% a preţului la energie electrică de la 1 ianuarie, că oricine nu este mulţumit de furnizorul actual îşi poate alege un furnizor din piaţa concurenţială, respectiv poate să se mute la Hidroelectrica, care până acum oferă cel mai mic preţ şi de la 1 ianuarie mai mic decât preţul de anul acesta şi mai mic decât preţul reglementat care este până la 31 decembrie".
În opinia sa, furnizorii în acest moment speculează conservatorismul clienţilor casnici, care nu sunt obişnuiţi să caute şi să compare noi oferte.
"Dacă nu optezi pentru piaţa concurenţială, automat legea nu te lasă să rămâi fără curent electric şi atunci treci în piaţa universală, iar în piaţa universală furnizorii au profitat de acest aspect şi preţul este mai mare faţă de piaţa concurenţială. Evident că orice consumator casnic trebuie să se intereseze şi să-şi caute furnizorul cu preţul cel mai mic", a explicat oficialul ministerial, amintind, din nou, că Hidroelectrica a redus preţul.
El a menţionat că ANRE a obligat furnizorii să notifice toţi clienţii pe care îi au în portofoliu, în cursul lunii decembrie, că pot opta în cursul anului 2020 pentru un furnizor de piaţa concurenţială sau dacă nu, rămân în piaţa universală cu preţul care este mai mare.
"Furnizorii mai au obligaţia să facă inclusiv în cursul lunii ianuarie notificare către toţi clienţii, iar, dacă până la 31 ianuarie un client casnic optează pentru piaţa concurenţială, indiferent de ziua din ianuarie în care optează, i se calculează toată factura pe ianuarie la acel preţ din piaţa concurenţială. În plus, oricând în timpul anului, consumatorii se pot muta din piaţa universală în piaţa concurenţială sau îşi pot schimba furnizorul", a continuat ministrul.
Popescu s-a declarat convins că preţurile se vor aşeza în următoarele luni, la fel cum s-a întâmplat şi după liberalizarea pieţei gazelor, care a avut loc la 1 iulie 2020.
"După mine, este un comportament la limita bunei credinţe a furnizorilor, ei încearcă acum să-şi maximizeze profitul, aşa cum au încercat la gaze. Eu tot spuneam că se vor reduce preţurile cu 10%, ei tot spuneau că nu, că nu, că nu, până la urmă le-au redus. La fel, la electricitate sunt convins că în cursul anului 2021 preţurile se vor regla", a subliniat oficialul.
Întrebat dacă el consideră că este în regulă să facă reclamă companiei Hidroelectrica, în condiţiile în care este vorba despre o piaţă liberă, Popescu a afirmat: "Eu nu fac reclamă, eu doar le spun... Eu nu fac nicio reclamă Hidroelectricii, chiar dacă Hidroelectrica este o companie românească, deţinută de statul român, este o companie verde. Eu nu fac absolut nicio reclamă. Doar informez consumatorii casnici, iar acest lucru îl găsesc şi pe site-ul ANRE, îi informez că pot să se mute de la furnizorul actual la furnizorul Hidroelectrica, care a oferit o reducere de 4% începând cu 1 ianuarie a preţului. Deci sunt şi furnizori care nu scumpesc, ci ieftinesc".
Popescu a mai spus că, personal, are un contract încheiat cu Electrica pe piaţa liberă, pentru furnizarea de electricitate şi gaze la pachet, dar, la rândul său, se va uita dacă există oferte mai bune, aşa cum ar trebui să facă orice consumator.
"Evident că o să văd în cursul lunii ianuarie care este preţul pe piaţa concurenţială la Electrica şi, dacă nu-mi convine acest preţ, mă voi muta, evident", a susţinut ministrul.
Totodată, întrebat dacă, în opinia sa, există competiţie pe piaţa de electricitate între furnizori, el a arătat: "Eu cred că va fi competiţie. Monopolul celor trei mari va fi spart, pentru că au intrat pe această piaţă şi furnizori mai mici, şi furnizori mai mari din piaţa gazelor care acum vând şi energia electrică, deci eu cred că va fi o competiţie în piaţa de energie electrică şi în cea de gaze. Ca dovadă, pe piaţa gazelor s-a ajuns la un preţ mult mai mic decât era acum un an, sunt convins că şi în piaţa de energie electrică concurenţa va presa pe preţ şi va scădea preţul".
Reprezentantul Ministerului Energiei a mai spus că nu se pune problema amânării liberalizării pieţei, aşa cum a cerut Asociaţia Energia Inteligentă.
"Dacă amânăm liberalizarea cu şase luni, peste şase luni vom avea exact aceeaşi situaţie. Să amânăm liberalizarea ca să se regleze preţurile? Nu. Avem o asumare la Comisia Europeană şi deja am cerut o derogare de la regulamentul european până la 1 ianuarie 2021 şi România este un stat care îşi respectă obligaţiile. Eu cred că într-o lună, maximum două, preţurile se vor regla şi există o ofertă pe piaţă, mai mică decât a furnizorilor existenţi, deci nu văd motive pentru care ar trebui amânată liberalizarea", a precizat Popescu.
De la 1 ianuarie 2021, piaţa de energie electrică va fi complet liberalizată, iar ANRE nu va mai stabili preţurile pentru consumatorii casnici, acestea fiind calculate de furnizorul tradiţional şi se vor numi preţuri de serviciu universal.
Consumatorii fie rămân cu actualele contracte, la preţuri de serviciu universal, care cresc cu 13-26%, fie încheie alte contracte în piaţa liberă.
Potrivit calculelor Asociaţiei Energia Inteligentă, pe baza datelor din comparatorul de preţuri de pe site-ul ANRE, cel mai mult se va scumpi electricitatea pentru clienţii casnici ai Enel Distribuţie Banat, respectiv cu 26%. Urmează Enel Distribuţie Muntenia (inclusiv Capitala), unde electricitatea se va scumpi cu 23%, Enel Distribuţie Dobrogea, cu scumpiri de 18%, Electrica Transilvania Sud şi CEZ Distribuţie, cu 17% fiecare.
La clienţii Electrica Muntenia Nord, preţul creşte cu 15%, la Electrica Transilvania Nord, cu 14%, iar la E.ON Distribuţie, cu 13%.
În opinia Asociaţiei Energia Inteligentă, vinovată pentru situaţia creată este Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) care nici nu a informat consumatorii că piaţa urmează să fie liberalizată, dar nici nu a pregătit optim procesul din punctul de vedere al legislaţiei secundare.
Editor : V.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News