Live

Ministrul Energiei: Ajutor de stat pentru 15 ramuri cu peste 100.000 de angajați

Data actualizării: Data publicării:
Combinatul Siderurgic SIDEX din Galati. Foto: Agerpres

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a anunțat joi seară aprobarea în ședință de guvern a unei ordonanțe de urgență privind acordarea unui ajutor de stat companiilor mari consumatoare de energie, pentru a rămâne competitive pe piață. Ajutorul este aprobat de Comisia Europeană, a precizat ministrul. 

„Am aprobat o OUG cu privire la susținerea marilor consumatori de energie. Este vorba de modificarea OUG 81/2019, care permitea susținerea a 15 ramuri din industrie, producători români care au angajați, direct și indirect, peste 100.000 de salariați, unde exista un risc foarte mare de relocare. Am adus din nou competitivitate în industria românească”, a spus Virgil Popescu, în cadrul brifiengului de presă, organizat după ședința de Guvern de joi.

Ministrul a spus că Ordonanța de Urgență 114 a Guvernului Dăncilă a avut un puternic efect negativ asupra acestor companii, iar ordonanța aprobată joi vine să acorde un ajutor de stat, aprobat de Comisia Europeană.

„Este o schemă de ajutor de stat aprobată de Comisia Europeană, iar schema este transpusă în legislație prin această ordonanță”, a mai spus Virgil Popescu. El a completat că schema va fi transpusă în două zile de la publicarea ordonanței în Monitorul Oficial.

Editor: B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesajul preşedintei CE Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: „Românii şi-au apărat dreptul de a-şi alege propriul destin”

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

România obține fonduri nerambursabile de la Comisia Europeană pentru proiecte privind tranziția către o energie curată

Apărarea TikTok, după ce Comisia Europeană a anunțat o investigație: „Eliminăm conținutul care încalcă regulile”

Partenerii noștri