Live

Ministerul Finanţelor a actualizat ghidul e-Factura. Sistemul poate fi folosit și direct de pe site-ul ANAF

Data publicării:
Ministrul Marcel Boloş spune că „fiecare îmbunătăţire adoptată a ţinut cont de nevoile semnalate de contribuabili”. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministerul Finanţelor a anunțat, miercuri, actualizarea ghidului e-Factura şi remedierea unor probleme. Astfel, sistemul poate fi folosit direct de pe site-ul ANAF, în cazul în care au loc lucrări de mentenanţă la nivelul Spaţiului Privat Virtual. Ministerul anunţă că au fost înregistrate 40 de milioane de facturi de la începutul anului, informează News.ro.

„În contextul îmbunătăţirii sistemului e-Factura, pe fondul colaborării cu firmele care oferă servicii de contabilitate şi cu reprezentanţii mediului de afaceri, MF a actualizat ghidul de accesare şi utilizare a sistemului RO e-Factura. Ghidul este disponibil AICI. Un aspect important semnalat de contribuabili a fost imposibilitatea accesării sistemului în situaţiile în care au loc lucrări de mentenanţă la nivelul Spaţiului Privat Virtual. În acest sens, utilizarea e-Factura se poate face acum direct de pe site-ul ANAF (trebuie însă ca utilizatorul să aibă cont în SPV, unde s-a înregistrat în baza certificatului digital)”, a transmis, miercuri, Ministerul Finanţelor.

Ministrul Marcel Boloş afirmă că „fiecare discuţie şi fiecare îmbunătăţire adoptată au ţinut cont de nevoile semnalate de contribuabili”.

„Avem deja o serie importantă de actualizări, din care reamintesc: A fost introdusă şi funcţia de autofacturare, platforma nu mai poate înregistra aceeaşi factură de mai multe ori, a fost introdusă filtrarea pe criterii specifice, descărcarea facturilor se poate face direct în PDF, a fost rezolvată problema zecimalelor şi lista continuă. Acum lucrăm la o aplicaţie simplificată pentru firmele mici care nu au un volum mare de facturi, pe care o vom lansa la începutul lunii martie. Am spus de la bun început că sistemul este unul perfectibil şi că ne-am angajat să fim flexibili şi receptivi la feedback, iar toate aceste modificări demonstrează această deschidere de a face implementarea cât mai accesibilă”, a explicat ministrul Marcel Boloş.

Reprezentanţii ministerului anunţă că, în contextul implementării cu caracter obligatoriu a sistemului RO e-Factura de la 1 ianuarie 2024 în relaţia business-to-business (B2B), până în prezent, aproximativ 40 milioane de facturi au fost înregistrate cu succes în sistemul e-Factura, în valoare totală de 397 miliarde de lei.

„Reamintim că, în situaţia în care sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura nu este funcţional timp de minimum 24 de ore, obligaţia de transmitere prevăzută la art.10 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.120/2021 se suspendă până la repunerea în funcţiune a sistemului. Termenul-limită pentru transmiterea facturilor emise, pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care au locul livrării sau prestării în România, în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura este de 5 zile lucrătoare (n.r. de la 1 iulie sunt 5 zile calendaristice) de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită prevăzută pentru emiterea facturii la art.319 alin.(16) din Codul fiscal”, a mai transmis Ministerul Finanţelor.

În perioada 1 ianuarie - 31 martie 2024, nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura nu se sancţionează.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reacția lui Boloș după ce Fitch a revizuit perspectiva ratingului României. „E un semnal de alarmă”

ANAF dezminte că implementarea e-Factura riscă să lase milioane de români fără energie şi gaze naturale

Scandal la discuțiile de la Palatul Victoria pe viitorul buget. USR: „Au venit cu cifre coafate. Ni s-au pus în față creșteri de taxe”

ANAF dezminte un fake news privind taxa de 10% pe banii din conturile bancare ale românilor

Partenerii noștri