Live

Ludovic Orban anunță „planuri mari” pentru centrala de la Cernavodă: „Investiţii de 8-9 miliarde de euro”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Nuclearelectrica

Premierul Ludovic Orban spune că Guvernul are în plan investiţii în valoare 8-9 miliarde de euro la centrala nucleară de la Cernavodă, atât pentru retehnologizarea reactorului 1, cât și pentru construirea reactoarelor 3 şi 4.

Pentru centrala nucleară avem planuri mari, obiectivul nostru este să realizăm investiţii de 8-9 miliarde de euro, investiţia privind retehnologizarea reactorului 1, de asemenea investiţia privind construcţia reactoarelor 3 şi 4. De la instalarea guvernului nostru există o schimbare de abordare, vrem să realizăm aceste investiţii cu parteneri serioşi din zona euroatlantică, parteneri care să aibă expertiza, tehnologia necesară, pentru a putea susţine realizarea acestor investiţii fundamentale pentru dezvoltarea economică a României, a spus Orban, în timpul unei vizite la Centrala Nucleară Cernavodă, potrivit Agerpres.

În cel mai scurt timp, ca urmare a constituirii unei echipe la nivel guvernamental, mandatată să exploreze cele mai bune variante pentru realizarea investiţiilor, vom negocia şi vom semna acorduri astfel încât să putem să demarăm aceste investiţii fundamentale pentru România, a spus premierul.

De asemenea, este de mare interes investiţia în instalaţia de detritiere, pentru realizarea de tritiu, şi, în mod evident, este de mare interes şi utilizarea izotopului Cobalt 60, de asemenea un produs extrem de util şi de căutat, care poate să genereze avantaje economice pentru România”, a adăugat el.

Întrebat despre anul finalizării lucrărilor la reactoarele 3 şi 4, Ludovic Orban a spus că 2030 rămâne termenul avut ca obiectiv.

Deja am făcut paşi semnificativi, gândim potenţialii parteneri, negocierea condiţiilor, astfel încât să fie cât mai favorabile pentru România, schema de finanţare a acestor investiţii şi, cu siguranţă, termenul 2030 este un termen pe care îl avem ca obiectiv pentru finalizarea reactoarelor 3 şi 4, a spus Orban.

Editor web: Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nuclearelectrica a semnat un contract de 1,9 miliarde euro pentru retehnologizarea reactorului 1 al centralei nucleare Cernavodă

Ludovic Orban: Democrația în România aproape nu mai există. Decizia CCR calcă în picioare voința exprimată de cetățenii români

Ludovic Orban vrea ca judecătorii CCR să fie anchetați penal de Parchetul de pe lângă ÎCCJ: Decizia de azi e o lovitură de stat

„Fraudele” reclamate de Terheș la CCR sunt de fapt erori corectate în procesele-verbale, recunoscute inclusiv de reprezentanții PNCR

Partenerii noștri