Live

Klaus Iohannis: România este, alături de Franţa, în topul creşterii economice estimate în UE. Semnalele sunt încurajatoare

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis. Foto: Administratia Prezidentiala

Preşedintele Klaus Iohannis spune că România se află, alături de Franţa, în topul creşterii economice estimate în Uniunea Europeană. Prognozele arată că, pentru România, anul 2021 oferă semnale încurajatoare, adaugă șeful statului.

Anul 2020 a fost pentru întreaga planetă anul pandemiei de COVID-19, o perioadă în care economiile tuturor statelor au experimentat o criză fără precedent. Deşi cauzele crizei au fost sanitare, nu economice, în fapt, această criză a presupus noi provocări, a subliniat nevoia de stabilitate la nivel global şi a accentuat importanţa rezilienţei sistemelor publice şi a economiei. În prezent, pe fondul rezultatelor campaniilor ample de vaccinare, demarate la începutul anului 2021 la nivel european şi naţional, vedem că pandemia se atenuează şi viaţa socio-economică îşi reia treptat cursul.

Prognozele arată că multe state membre vor reuşi să atingă, până la sfârşitul acestui an, nivelul PIB-ului de dinaintea pandemiei. Pentru România, 2021 oferă semnale dintre cele mai încurajatoare, ţara noastră aflându-se, alături de Franţa, în topul creşterii economice estimate în Uniunea Europeană, a arătat Iohannis în mesajul prezentat de consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu, joi, în deschiderea Forumului Economic Franco-Român, potrivit Agerpres.

Şeful statului subliniază că pandemia a pus o uriaşă presiune pe bugetele publice, prin cheltuieli extraordinare şi măsuri de sprijin pentru mediul privat şi că în gestionarea acestor efecte, la acest moment, redevin primordiale responsabilitatea şi perseverenţa în efortul de consolidare fiscală şi de revenire la sustenabilitate”.

Ne aflăm astăzi într-un punct de cotitură pentru viitorul nostru economic. Un proverb francez spune că 'Nu are rost să alergi, trebuie să pleci la timp'. Pentru România, acel 'timp' este anul acesta, când începem reconstrucţia pe baze solide, prin reforme şi investiţii consistente. Vrem ca România să exploateze pe deplin oportunităţile la care avem acces, prin valorificarea unui volum de fonduri europene fără precedent. Implicarea în diverse formate de cooperare şi atragerea de noi investiţii străine, corelate cu o viitoare strategie naţională de creştere a exporturilor, sunt doar câteva exemple ale modului în care statul poate sprijini în continuare mediul de afaceri, a spus Iohannis.

Şeful statului a adăugat că Franţa a fost întotdeauna un partener privilegiat al României în plan european şi global, indicând că dimensiunea economică a Parteneriatului strategic cu această ţară trebuie dezvoltată cât mai consistent, atât în plan bilateral, cât şi în ceea ce priveşte cooperarea la nivel european, în dosare importante pentru viitorul Uniunii.

Franţa este unul dintre cei mai importanţi parteneri economici ai României. Multe companii franceze au investit în sectoare cheie, reuşind să construiască în timp afaceri de succes, cu puternic impact naţional şi internaţional. Să ne uităm, de exemplu, la povestea de succes a Daciei - Renault, care poate fi preluată şi multiplicată şi în alte domenii de activitate. Cooperarea economică bilaterală are perspective clare de dezvoltare, care merită valorificate mai bine în viitor.

Domenii precum energia, industria aeronautică şi cea de apărare, dar şi agricultura, industriile inteligente, cercetarea şi inovarea, toate acestea reprezintă sectoare cheie în care experienţa franceză se întâlneşte cu potenţialul românesc, pentru a crea noi oportunităţi de investiţii, locuri de muncă mai multe şi mai bine plătite, dar şi produse cu valoare adăugată înaltă. România merge deja în direcţia predictibilităţii şi stabilităţii în viaţa economică, şi trebuie să continuăm prin politici adecvate de creştere a competitivităţii pentru mediul de afaceri, a spus Iohannis.

El le-a transmis întreprinzătorilor că afacerile acestora pot deveni mai competitive pe plan regional prin dezvoltarea sau relocarea de investiţii în România, prin integrarea noilor tehnologii şi prin inovare.

Economia României beneficiază de avantajele unui mediu de afaceri atractiv şi competitiv în plan fiscal, cu forţă de muncă bine pregătită. Lecţiile generate de pandemie vor contribui, cu siguranţă, la modul în care va arăta Europa de mâine, însă nu doar acestea trebuie să prefigureze economia viitorului. Ca parte a familiei europene, avem priorităţi comune, care pot fi atinse prin reforme sustenabile şi investiţii inteligente: mai mult, mai bine, mai orientat spre viitor. Dacă 2020 a fost anul pandemiei, sunt convins că 2021 va fi anul recuperării şi al rezilienţei, a mai spus Iohannis.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Notre-Dame sărbătorește din nou Crăciunul. Primele slujbe după incendiul devastator din 2019

Prima declarație a lui Ciolacu după ce a fost desemnat premier: „Nu va fi un mandat uşor. România a transmis un mesaj clar”

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

Partenerii noștri