Live

Isărescu, despre gaura din buget: Noi nici nu lucrăm cu noţiuni din acestea. Sunt uşor obscene

Data publicării:
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Foto: INQUAM Photos /Octav Ganea

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, spune că impozitul progresiv este o problemă politică, dar că România trebuie să iasă din poziţia de deficit excesiv. El a fost întrebat şi despre gaura din buget de 20 de miliarde de lei, dar a spus că nu lucrează cu asemenea noţiuni, care sunt uşor obscene”, relatează News.ro.

Mugur Isărescu a fost întrebat vineri, într-o conferinţă de presă, ce ar înseamna pentru România o revenire la impozitul progresiv.

Este o problemă politică. Noi încercăm pe toate căile să fim neutri politic. Singurul lucru pe care îl prezentăm cu tărie în toate comunicatele Băncii Naţionale - şi ăsta este şi răspunsul meu - este că ajustarea fiscală trebuie făcută, este esenţială. România trebuie să iasă din poziţia aceasta de deficit excesiv. Suntem singura ţară europeană cu un asemenea deficit şi ne costă. Ne costă şi bugetul, costă şi ţara, aţi văzut, avem prime de risc mare”, a explicat el.

Într-adevăr, nu este simplu din punct de vedere politic şi social pentru că, de exemplu, o normalizare a situaţiei impozitării când ai atât de multe excepţii pe partea de fiscalitate, situaţii preferenţiale, observaţi cum este... când ai o preferinţă fiscală spui Îţi dau un avantaj pe un termen limitat, unul, doi, patru ani”. La un moment dat trebuie să renunţi, toată lumea să plătească aceleaşi impozite. Şi acest lucru aţi văzut cum este perceput. Se majorează impozitele”, a mai spus guvernatorul BNR.

El a precizat că Banca Naţională nu îşi permite să dea soluţii legate de această problemă.

Problema nu este nici la noi, nici la tehnicieni, tehnicienii o să pună pe hârtie rapid o soluţie. Problema este politică, cum discuţi cu societatea ca să nu creezi alte probleme sociale şi politice. Noi am colaborat foarte bine cu Guvernul şi dacă avem această realizare cu inflaţia nu este numai din politica monetară, vine şi din această foarte bună colaborare cu Guvenul şi cred că şi stabilitatea politică ne-a ajutat şi ne ajută foarte mult. Dar nu ne permitem să dăm noi soluţii. Eu am fost în politică. Am fost un an şi mi-a fost suficient”, a mai spus Isărescu.

Guvernatorul BNR a mai fost întrebat şi despre gaura în buget de 20 de miliarde de lei.

Noi nici nu lucrăm cu noţiuni din acestea. Sunt uşor obscene. E un deficit după cum calculează fiecare”, a răspuns Isărescu.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A recunoscut, la ZECE zile după ce a făcut semne provocatoare în România - Kosovo: ”Nu a contat pentru noi”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul a respins toate ofertele băncilor, considerate neacceptabile, la licitația de obligațiuni pentru finanțarea deficitului

Ungaria a depășit România la rezerva de aur, pentru prima oară în istoria modernă

Teme sensibile băgate sub preș în campania electorală. Subiectele de care fug candidații pentru Cotroceni

Comisia Europeană reduce masiv estimarea privind avansul economiei românești. Avertizarea privind deficitul bugetar pentru 2024 și 2025

Partenerii noștri