VIDEO. Violențe la Paris între sindicaliști și poliție. Zeci de mii de francezi protestează față de mărirea vârstei de pensionare
Planurile guvernului francez de a mări vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani a declanşat greve ale angajaţilor în toată ţara. Curse ale trenurilor sau ale avioanelor au fost anulate, multe şcoli s-au închis, iar în marile oraşe au fost organizate proteste masive ale sindicatelor, care au blocat traficul, scrie CNN.
8,2 milioane de români au pierdut câte 250 de lei în doar o săptămână
Violențe la Paris. Protestatari ieșiți în stradă împotriva unei gale pro-Israel s-au bătut cu forțele de ordine
Un vlogger a demascat mai mulți români care păcăleau turiștii cu jocul „alba-neagra” la Turnul Eiffel
Noi proteste ale pensionarilor vor avea loc astăzi la Palatul Victoria
Minerii protestează la Palatul Victoria, nemuțumiți de legea pensiilor
Tensiuni în coaliție
Nemulțumiți de recalculare, pensionarii stau la cozi la casele de pensii
Un nevăzător a rămas, pe hârtie, cu mai puțin de jumătate din pensie la recalculare
Ciolacu vrea ca toți pensionarii să primească un document oficial care să le spună că nu le scade pensia
Des tensions éclatent dans la manifestation contre la réforme des retraites à Paris. pic.twitter.com/PAEZLwanjr
— Amar Taoualit (@TaoualitAmar) January 19, 2023
ACTUALIZARE 17:30 - Unii protestatatori au început să se bată cu poliștii. Forțele de ordine au reținut mai multe persoane violente
Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă în numeroase orașe pentru a protesta față de reforma sistemului de pensii.
Quelques tensions dans le cortège des gilets jaunes à Paris. pic.twitter.com/i6Lsh5LGAT
— Amar Taoualit (@TaoualitAmar) January 7, 2023
Cea mai contestată prevedere este creșterea vârstei de pensionare cu doi ani, până la 64 de ani.
Transportul aerian, feroviar, școlile, rafinăriile cu toate sunt afectate de acestă grevă.
Première tensions en marge de la #GreveGenerale19Janvier à Paris. pic.twitter.com/N56AjsdkZw
— La Luciole - Média (@laluciolemedia) January 19, 2023
Opt dintre cele mai mari sindicate din Franţa au anunţat că este doar "prima zi de greve şi proteste", dacă guvernul nu renunţă la planurile de mărire a vârstei de pensionare.
Pe aeroportul Orly, din Paris, 20 la sută dintre curse a fost anulate. În capitala Franţei, doar două linii de metrou funcţionau în această dimineaţă - cele care pot merge automat, fără conductor, scrie BBC.
De asemenea, multe trenuri care conectează oraşele ori sunt folosite de nevetişti nu au mai plecat din gări.
Inclusiv Eurostarul, care face cursa Paris - Londra a fost afectat de greve.
Grevele au afectat şi sectorul energetic, care avea probleme să menţină ritmul de furnizare. De asemenea, o grevă a angajaţilor din rafinării a afectat livrarea de combustibili.
La proteste s-au alăturat şi sindicaliştii din Educaţie. Aproximativ 70% dintre profesorii de şcoală primară din Franţa au anunţat că sunt în grevă, astăzi, la fel şi 50% dintre profesorii de gimnaziu.
Ministrul de Interne din Franţa, Gerald Darmanin, a declarat că 10.000 de poliţişti şi militari au fost mobilizaţi pentru a menţine ordinea la protestele desfăşurate în Paris, Marsilia sau Toulouse.
Ce prevede reforma pensiilor din Franța
Planul de reformare a sistemului de pensii din Franţa prevede creşterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani. Vârsta de pensionare va creşte cu câte trei luni pe an, începând de acum şi până în 2030.
Din 2027, angajaţii francezi vor trebui să aibă minimum 43 de ani de muncă, pentru a primi pensia întreagă.
Măsura a fost luată pentru reducerea deficitului din fondul de pensii, a declarat premierul Élisabeth Borne, când a anunţat măsura, marţi.
"Sunt conştientă că schimbarea sistemului de pensii va ridica semne de întrebare şi îngrijorări în rândul francezilor", a spus aceasta, adăugând, însă, că ar fi de "neiertat" dacă guvernul ar permite ca deficitul fondurilor de pensii să se majoreze.
Dacă în urmă cu 50 de ani, în Franţa, existau câte patru angajaţi pentru fiecare pensionar, în prezent raportul este de 1,7 angajaţi la fiecare pensionar.
Actuala reformă ar trebui să aducă în plus la buget câte 17,7 miliarde de euro pe an, până în 2030, din contribuţiile suplimentare ale angajaţilor care se pensionează mai târziu.
O reformă a pensilor, susţinută de preşedintele Emmanuel Macron, ar fi trebuit să intre în vigoare încă din 2019, însă a fost amânată din cauza pandemiei.
Cum se compară pensionarii francezi cu cei din restul Europei
Purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Olivier Veran, a declarat că şi cu noile măsuri propuse, aproximativ 40 la sută dintre angajaţii francezi vor putea să se pensioneze înainte de 64 de ani. Asta pentru că vârsta de pensionare va rămâne mai mică în cazul angajaţilor care lucrează în domenii periculoase sau solicitante, ori în cazul celor care au început munca înainte să împlinească 18 ani.
"Avem cel mai protector, cel mai dezvoltat sistem de pensii din Europa. Chiar şi după reforme, vom avea pensii mai bune şi vom ieşi la pensie mai devreme decât în aproape toate ţările din zona euro", a spus Olivier Veran.
Vârsta de pensionare în majoritatea statelor europene variază între 65 și 67 de ani.
Potrivit OCDE, fondul pentru pensii reprezenta aproape 14% din PIB-ul Franței, în 2018.
Iar potrivit Eurostat, în 2019, Franța aloca aproape 34% din PIB pentru protecția socială, față de 28%, media UE.
Chiar și așa, mărirea vârstei de pensionare a fost mereu un subiect sensibil în Franța și a declanșat mereu proteste și greve când a fost pus pe tapet.
Sondajele arată că 68% din populație nu este de acord cu măsura.
Editor : D.R.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News