Live

Gazele s-au scumpit cel mai mult în ultimele 12 luni

Data publicării:
Producția de gaze este relativ stabilă. Pe partea de gaze situaţia este relativ stabilă, dar ne așteaptă o iarnă complicată. Foto: Profimedia Images

Gazele s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în condiţiile în care tarifele au fost mai mari cu 70,64% în luna august a acestui an faţă de august 2021, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică.

În topul mărfurilor nealimentare care au consemnat cele mai mari creşteri de preţ s-au aflat şi combustibilii, cu un avans al preţurilor de 31,48% în august 2022 faţă de august 2021, şi energia termică - plus 22,98%.

Alimentele care s-au scumpit cel mai mult în intervalul de referinţă au fost cartofii, cu creşteri de preţ de 54,34%, uleiul comestibil - 49,68% şi făina - 34,28%, scrie Agerpres.

În sectorul serviciilor, cel mai mult s-au scumpit transportul aerian - 33,91%, apă, canal salubritate - 21% şi transportul CFR - 20,92%. Serviciile de telefonie s-au ieftinit cu 0,94%, aceasta fiind şi sigura ieftinire în luna august din acest an faţă de august 2021.

De la lună la lună, în august cele mai importante creşteri ale preţurilor au fost consemnate la transportul aerian - 23,89%, zahăr cu 9,90%, untul cu 6,81% şi laptele de vacă - 5,56%.

Luna trecută au fost şi produse alimentare care s-au ieftinit: fructele proaspete cel mai mult, cu 1,32%, alte legume şi conserve de legume, cu 1,18% şi mălaiul, cu 0,02%. De asemenea, datele INS arată că tarifele la combustibili au fost mai mici cu 2,28%, la servicii de telefonie cu 0,9%, la transportul rutier cu 0,15% şi la abonamentele de televiziune cu 0,06%.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,32% în luna august a acestui an, de la 14,96% în iulie, în condiţiile în care preţurile mărfurilor alimentare au urcat cu 18,22%, cele ale mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu 15,98%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 8,26%, conform datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Burduja, despre preluarea E.ON Energie România de către maghiarii de la MVM: Ne vom apăra interesele economice şi de securitate

ANAF dezminte că implementarea e-Factura riscă să lase milioane de români fără energie şi gaze naturale

Compania Moldovagaz anunță că Republica Moldova are gaze naturale pentru toată iarna

Republica Moldova a instituit starea de urgenţă. Țara riscă să rămână fără gaze în urma unei dispute cu Gazprom

Partenerii noștri