Live

Serviciile online ale Fiscului nu vor funcționa sâmbătă

Data publicării:

Sistemul nu va funcționa între orele 9.00 și 21.00, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

„În data de 09.02.2019, între orele 09:00 şi 21:00, serviciile informatice oferite prin portalul ANAF vor fi indisponibile din cauza unor lucrări de mentenanţă. Ne cerem scuze pentru inconvenientele create şi vă mulţumim pentru înţelegere”, a informat vineri autoritatea într-un mesaj postat pe pagina sa de internet.

Va fi a doua zi din această săptămână în care sistemul online ANAF nu funcționează.

Primul incident a fost înregistrat miercuri când ANAF a acuzat o „suprasolicitare” a resurselor TIC (probabil Tehnologia Informațiilor și a Comunicațiilor).

Astfel de situații nu sunt rarități. Incidența sporită a acestora ajunge să creeze probleme și să fie o cauză importantă de nerespectare a obligațiilor ce revin contribuabilor. Programe de informatizare valorând zeci de milioane de euro, derulate în colaborare cu Banca Mondială, au eșuat iar banii au fost cheltuiți nu pe activități de înlocuire a echipamentelor ci pentru consultanță.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) nu a cheltuit niciun leu pe sistemul IT, în urma implementării programului cu Banca Mondială, toţi banii consumaţi fiind alocaţi consultanţei, declara în luna ianuarie a anului trecut ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, la audierile din Comisia economică a Senatului.

"Acest program a fost realizat, din păcate, în proporţie de 23,5%, în sensul că s-au cheltuit 23,5% din sumele alocate, în schimb niciun leu pe sistemul IT. Absolut toţi banii, echivalentul a 60 de milioane de lei, au fost cheltuiţi numai pe consultanţă. Am avut discuţii cu reprezentanţii Băncii Mondiale din acest punct de vedere. Ei au sesizat din 2012, în fiecare an, faptul că nu s-au făcut progrese la nivelul sistemului IT şi că ne-am rezumat la a face analize şi consultanţe", spunea Mişa în 2018.

Situația sistemului informatic al Fiscului este gravă. Deseori contribuabililor nu li se pot emite decizii de impunere sau alte documente din cauza faptului că serverele vechi sunt supraîncărcate.

Prevederi legislative care obligau agenții economici să își lege casele de marcat fiscale la aceste servere nu au putut fi puse în practică tot din cauza vechimii echipamentelor informatice ale ANAF. Consecința este un sistem fiscal în care se colectează puțin bani la buget. Estimările oficiale sunt că la capitolul TVA ANAF colectează puțin peste jumătate din sumele de plată la buget.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

ANAF dezminte că implementarea e-Factura riscă să lase milioane de români fără energie şi gaze naturale

ANAF dezminte un fake news privind taxa de 10% pe banii din conturile bancare ale românilor

Călin Georgescu și influencerii care l-au promovat pe TikTok sunt verificați de ANAF

Peste 50.000 de firme şi persoane au beneficiat de amnistie fiscală. Cât a încasat statul până acum

Partenerii noștri