Live

România a atras 2,5 miliarde de euro de pe piețele externe, la „cel mai scăzut randament oferit vreodată”

Data publicării:
FOTO: Guliver/ Getty Images

România a atras 2,5 miliarde de euro de pe piețele externe prin euroobligațiunile lansate de Ministerul Finanțelor Publice în 24 noiembrie, potrivit Mediafax.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor Publice (MFP), „tranzacția a marcat și o serie de performanțe în istoria emisiunilor realizate de România pe piețele externe de capital. Astfel, randamentul de 1,468% aferent tranșei de 9 ani este cel mai scăzut randament oferit vreodată de România pentru o emisiune denominată în euro, iar tranzacția a întregistrat a doua cea mai mare cerere, după cea din mai, înregistrată vreodată la o emisiune denominată în euro din partea investitorilor înainte de stabilirea costului final al emisiunii (cu ordine de peste 12 miliarde de euro), dar și la închiderea tranzacției, când nivelul cererii s-a menținut la un nivel record, de 11,6 miliarde euro”.

„Cu toate că trecem printr-o perioadă extrem de dificilă, marcată de extinderea pandemiei COVID-19, prin succesul înregistrat de această ultimă tranzacție din 2020, România a dovedit că se bucură în continuare de o încredere sporită din partea comunității internaționale a investitorilor. Împrumutul contractat va fi utilizat pentru acoperirea nevoilor de finanțare în creștere, rezultate din deficitul bugetar și volumul refinanțării datoriei publice, dar și pentru prefinanțarea nevoilor din anul 2021. Prioritățile actualului Guvern rămân combaterea efectelor sanitare și sociale negative generate de criza coronavirusului SARS-CoV-2, precum și relansarea economică a României”, a declarat Florin Cîțu, ministrul Finanțelor Publice.

Valoarea totală a emisiunii este de 2,5 miliarde euro, cu o subscriere finală de 11,6 miliarde de euro

Valoarea totală a emisiunii este de 2,5 miliarde euro, cu o subscriere finală de 11,6 miliarde de euro, prin participarea unui număr de peste 650 de investitori. Fondurile aferente acestei tranzacții au fost încasate miercuri, anunță MFP.

Emisiunea a fost realizată în două tranșe, din care 1 miliard euro cu maturitatea de 9 ani, cu un randament de 1.468% și o rată de dobândă de 1.375% pe an și 1,5 miliarde euro cu maturitatea de 20 ani, cu un randament de 2,650% și o rată de dobândă de 2,625% pe an.

„Baza investițională a tranzacției a fost diversificată atât din punct de vedere geografic, cât și din punct de vedere al tipurilor de investitori. În ambele tranșe se observă preponderența investitorilor de tip <real money>, respectiv fonduri de active administrate privat și bănci comerciale și participarea în proporție de peste 50% a marilor investitori activi pe piețele internaționale de capital din SUA, Marea Britanie și Germania în ambele tranșe”, se arată în comunicat.

Potrivit MFP, în ceea ce privește distribuția geografică a investitorilor, pentru maturitatea de 9 ani, cu scadență la 2 decembrie 2029, aceasta a fost următoarea: SUA 27%, Marea Britanie 19%, România 19%, Germania 9%, restul CEE 7%, Țările Nordice 5%, Austria și Elveția 5%, Franța 3%, Europa de Sud 3%, Benelux 2% și Asia 1%, iar pentru maturitatea de 20 ani, distribuția următoarea: Marea Britanie 43%, SUA 18%, România 11%, Germania 5%, Austria și Elveția 5%, Țările Nordice 4%, Franța 3%, restul CEE (exclusiv România) 3%, Europa de Sud 3%, Benelux 3%, Asia 1% și restul regiunilor 1%.

Distribuția pe categorii de investitori pentru maturitatea de 9 ani a fost preponderent către fonduri de active administrate privat

Distribuția pe categorii de investitori pentru maturitatea de 9 ani a fost preponderent către fonduri de active administrate privat, respectiv 67%, 22% către bănci comerciale și private, 5% către fonduri de pensii și companii de asigurări, 3% instituțiilor oficiale și băncilor centrale, respectiv 3% fondurilor de investiții. Pentru maturitatea de 20 ani, distribuția în funcție de tipul investitorilor a fost următoarea: fonduri de active administrate privat 75%, fonduri de pensii și companii de asigurări 9%, bănci comerciale și private 7%, fonduri de investiții 5%, instituții oficiale și bănci centrale 3%, alții 1%.

MFP anunță că tranzacția a fost intermediată de către Citigroup Global Markets Limited, Erste Group Bank AG, ING Bank N.V., J.P. Morgan Securities plc și UniCredit Bank AG.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Uniunea Europeană va împrumuta Ucraina cu 18 miliarde de euro în 2025. În ce sectoare vor merge banii

Reacția lui Boloș după ce Fitch a revizuit perspectiva ratingului României. „E un semnal de alarmă”

Căldură pe datorie, în Constanța. Societatea de termoficare face un împrumut bancar de 80 de milioane de lei. „Nu prea e corect”

Guvernul a respins toate ofertele băncilor, considerate neacceptabile, la licitația de obligațiuni pentru finanțarea deficitului

Partenerii noștri