Live

Observații de la Comisia Europeană: România nu a transmis un Plan Naţional de Redresare și Reziliență, ci liste de proiecte

Data actualizării: Data publicării:
Comisia Europeană a trimis observaţii asupra unor componente ale Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Foto: GettyImages

Comisia Europeană a trimis observaţii asupra unor componente ale Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar realitatea este că România nu a transmis un Plan ci doar nişte bucăţi, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marius Vasiliu, în cadrul consultărilor privind actualizarea PNRR, potrivit Agerpres.

Comisia semnalează absenţa formulării unor reforme foarte clare

„Am primit observaţii de la Comisia Europeană asupra unor componente ale PNRR. Totodată am constatat că deşi în decembrie se afirma că nu au fost formulate observaţii asupra Planului, realitatea este că România nu a transmis de fapt un Plan ci doar nişte bucăţi. Un prim aspect pe care-l semnalează Comisia este absenţa formulării unor reforme foarte clare şi totodată faptul că acele părţi ce au fost transmise nu respectă cerinţele Regulamentului”, a subliniat oficialul MIPE.

Acesta a mai spus că propunerile sunt formulate în sensul unei liste de proiecte şi nu angajamente de reforme, cum ar trebui.

Consultările pentru actualizarea PNRR au continuat miercuri, la sediul MIPE, prin dezbaterea propunerilor privind domeniile Sănătate şi Educaţie. Au participat reprezentanţii ministerelor de linie şi ai altor entităţi relevante în aceste domenii.

În cadrul dezbaterii privind Sănătatea, reprezentanţii ministerului de linie au propus ca finanţările din PNRR să fie utilizate pentru îmbunătăţirea accesului la serviciile de sănătate în mediul rural şi în micile localităţi urbane, creşterea siguranţei pacientului şi prevenirea bolilor cardiovasculare care contribuie la creşterea mortalităţii.

România va avea la dispoziţie 30,4 miliarde de euro

În cadrul celei de-a doua reuniuni au fost discutate propuneri pentru finanţarea Educaţiei.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au subliniat că nu au fost consultaţi pe marginea documentului transmis în decembrie Comisiei Europene. Totodată, au afirmat faptul că, având în vedere observaţiile Comisiei, în ceea ce priveşte domeniul educaţiei, sunt obligaţi „să o ia de la zero”.

Reprezentanţii MIPE au explicat că prin PNRR va putea fi sprijinită dezvoltarea infrastructurii, asigurarea accesului egal la o educaţie de calitate, precum şi dezvoltarea programelor de tip „Şcoală după şcoală”.

MIPE a început în această săptămână consultările pentru actualizarea PNRR iar joi este prevăzută cea de-a patru zi de consultări, fiind vizate domeniile Mediu de afaceri, ecosisteme antreprenoriale, respectiv Cercetare, inovare, digitalizare.

România va avea la dispoziţie 30,4 miliarde de euro prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă pentru implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

 

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesajul preşedintei CE Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: „Românii şi-au apărat dreptul de a-şi alege propriul destin”

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

România obține fonduri nerambursabile de la Comisia Europeană pentru proiecte privind tranziția către o energie curată

Apărarea TikTok, după ce Comisia Europeană a anunțat o investigație: „Eliminăm conținutul care încalcă regulile”

Partenerii noștri