Live

Noua formă a OUG 114 a fost făcută publică

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Agerpres

Ministerul Finanţelor Publice a făcut publică noua formă a ordonanţei care trebuie să corecteze mult disputata ordonanţă a lăcomiei.

Ordonanţa schimbă modul de calcul al taxei pe activele bancare, aceasta nu va mai fi legată de nivelul ROBOR, ci va fi o taxă fixă de 0.4% pentru băncile cu o cotă de piaţă mai mare de 1%.

De asemenea, ordonanţa scoate de sub taxare CET-urile şi producătorii de curent pe bază de cărbune.

Actul normativ este din această seară în dezbatere publică.

Guvernul amână până la 31 mai termenul până la care administratorii fondurilor de pensii private de la Pilonul II trebuie să își majoreze capitalul social.

"Aplicarea art. 60 alin. (1) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat (referitor la majorarea capitalului social, n.r.), se suspendă până la data de 31 mai 2019. Pe perioada suspendării, capitalul social minim necesar pentru administrarea unui fond de pensii este echivalentul în lei, calculat la cursul de schimb al BNR la data constituirii, al sumei de 4 milioane euro", potrivit proiectului de OUG publicat acum.

Această amânare este importantă, întrucât cerințele pentru majorarea capitaului au fost considerate de administratorii Pilon II atât de exagerate, încât s-a pus în discuţie chiar posibilitatea ca unele societăți de administrare să se retragă. De altfel, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat de vineri că această solicitare va fi amânată, astfel încât Guvernul să poată discuta cu administratorii fondurilor despre proiectele publice în care aceștia pot investi, pentru a beneficia și de o reducere a cerințelor de capitalizare impuse prin OUG 114.

Guvernul modifică și OUG 50/2010 privind creditele pentru consumatori și OUG 52/2016 privind creditele ipotecare și introduce un nou mod de calcul al referinței pentru creditele în lei. Astfel, creditele în monedă națională nu se vor mai raporta la ROBOR, ci la un indice de referință calculat pe baza tranzacțiilor efective – aproape în totalitate tranzacții pe termen scurt – ce va fi calculat de către BNR trimestrial.

Dacă inițial ministrul Finanțelor anunțaseră că băncile vor fi obligate să modifice și contractele în derulare – deși dobânzile curente ar fi fost menținute prin creșterea marjei fixe de dobândă -, la cerințele bancherilor Guvernul pare a fi revenit asupra deciziei. În proiect se arată că băncile „pot reduce marja și/sau aplica un nivel mai redus al indicelui de referință, având dreptul ca, pe parcursul derulării contractului, să revină la valoarea marjei menționate în contract la data încheierii acestuia și/sau la nivelul indicelui de referință”. 

Taxa pe activele sectorului bancar se va reduce de la 1,2% pe an din activele financiare la 0,2% pentru băncile cu o cotă de piață de sub 1% și la 0,4% pentru cele cu o cotă de piață de peste 1%. Cele mai multe active sunt concentrate la băncile cu o cotă de piață de peste 1%, astfel că rata de impozitare va fi în jurul a 0,37-0,38% pe an. 

 

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciolacu îi cere lui Boloș să calculeze impactul neimpozitării pensiilor între 2.000 şi 3.000 de lei: "Să vedem dacă ne permitem"

Boloş: Azi noapte, la 2.00, am terminat calculele privind execuţia bugetară, datele arată destul de bine. E un sfârșit de an bun

Reacția PNL după ce PSD îi acuză pe liberali că „au înfrânt România”: Asistăm la dezinformări menite să acopere o realizare importantă

Ciolacu îl contrazice pe Ciucă: Nu am auzit de nicio mărire de taxe

Partenerii noștri