Cum arată bugetul propus de PNL pe 2019. Rămâne salarizarea unică, nu și supraaccizele
Bugetul propus de PNL ţinteşte un deficit de 2% din PIB pentru anul viitor, pentru a ţine cont de recomandarea Comisiei Europene de a reduce deficitul structural cu 0,8 puncte procentuale în 2018.
”O altă schimbare importanta, soldul primar al deficitului va fi folosit tot pentru investiţii publice. Asta înseamnă că investiţiile publice vor fi... cheltuielile cu investiţiile publice vor creşte de la cât erau estimate în bugetul pentru 2018, de la 4,2% la 6,5%, şi aici trebuie să fim foarte atenţi. Da, bugetul din 2018 a avut investiţii estimate la 4,2% din PIB, dar nu cred că vor termina cu o cifră mai mare de 3%. Este momentul ca cineva să se gândească la acest lucru”, a precizat joi Florin Cîţu, vicepreședinte al PNL.
El a spus că partidul său va construi un guvern cu 15 ministere, ceea ce înseamnă o raţionalizare a cheltuielilor publice inutile.
„Ştim foarte bine că majoritatea acestor ministere sunt populate cu beizadele, amante, prieteni ai celor din familia PSD-ALDE, toţi aceştia vom vedea dacă îşi vor mai găsi loc în guvernarea viitoare, din punctul meu de vedere nu vor mai fi acolo. Trebuie să tăiem acest tip de finanţare a partidelor politice prin bugetul de stat, direct de la bugetul de stat”, a adăugat liberalul.
Veniturile în PIB, în creștere la 32%
Liberalii spun că vor aduce veniturile la 32% din PIB. Ei iau în calcul eliminarea supraccizei la combustibil, eliminarea TVA defalcat şi eliminarea supraimpozitării contractelor part-time.
PNL propune cheltuieli de personal la 8,6% din PIB, menţinând Legea salarizării unitare.
”Nu vom interveni asupra Legii salarizării unitare în niciun fel aşa cum a fost ea trecută în Parlament, deşi am criticat, deşi nu am fost de acord, în acest moment nu este un moment oportun de a intra pe Legea salarizării unitare, vom rămâne cu aplicarea Legii salarizării unitate”, a precizat Florin Cîţu.
Liberalii menţin angajamentul faţă de NATO de 2% din PIB pentru Apărare. De asemenea, majorează la 5% în 2019 cheltuielile pentru sistemul de educaţie şi cu ţintă de 6% în 2020.
”Veste bună pentru primăriile din România. La transferuri introducem şi avem în buget, la transferuri sunt introduse 100% din impozitul pe venit, se transferă către UAT-uri, către primării 61,67% către UAT-uri, 19,08% către consiliile judeţene şi 18,05% cont distinct echilibrat la bugeturile locale. În aceasta cifră sunt incluse asistenţa socială, pensii, dar şi transferul către UAT-uri”, a mai spus Cîţu.
Investițiile, 6,5% din PIB
El a subliniat că accentul va fi pus pe investiţii, dacă PNL ajunge la guvernare.
”În acest moment, din cheltuielile bugetare, la investiţii se duc 10% din cheltuieli şi 30% către cheltuielile de personal. Acest raport se va schimba şi gradual vom creşte partea de cheltuieli de investiţii”, a afirmat vicepreşedintele PNL.
Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a precizat, la rândul său, că acum pentru investiţii se alocă în jur de 3,5% din PIB, iar liberalii propun în proiectul de proiectul de buget pe 2019 investiţii de 6,5%, menţionând Autostrada Sibiu – Piteşti, Autostrada Unirii Târgu Mureş-Iaşi; cele 3 spitale regionale care se pot finanţa prin fonduri europene - Spitalul Regional de la Cluj, Spitalul Regional de la Iaşi şi Spitalul Regional de la Craiova; finanţarea şcolilor.
Robert Sighiartău, secretar general PNL, a vorbit şi despre creşterea alocaţiilor pentru copii cu 80% şi creşterea pensiilor cu 10%, de la 1 ianuarie 2019, potrivit News.ro.
„Ne veţi întreba cum vom produce aceste lucruri şi cum le vom face. Avem exemplele de la nivel local, nu inventăm apa caldă şi nu spunem baliverne. Pentru a putea avea o ţară dezvoltată trebuie să facem ceea ce a făcut Partidul Naţional Liberal în comunităţile locale. Au tăiat privilegiile, au tăiat fondurile pentru asistaţi sociali şi cei care stăteau cu mâna întinsă la stat şi au alocat bani pentru investiţii, în primul rând în infrastructură, apoi în educaţie şi în sistemul de sănătate. Aceste investiţii care s-au făcut, au dezvoltat comunităţile locale, iar în România în comunităţile conduse de primari liberali şi de preşedinţi de consilii judeţene conduse de liberali se trăieşte mult mai bine şi veniturile şi salariile şi nivelul de trai al românilor este mult mai bun. Asta vrea sa facă PNL in 2019, acesta este proiectul pe buget pe 2019, un proiect de buget responsabil, un proiect de buget care are în vedere viitorul românilor pe termen scurt, mediu şi lung şi nu baliverne şi nu mecanisme de înşelat românii aşa cum o fac cei de la PSD-ALDE prin alimentarea iluzorie cu anumite creşteri de salarii, pe hârtie doar, iar apoi prin declanşarea unui sistem de inflaţie care le mănâncă românilor bani şi le scade nivelul de trai din zi în zi”, a mai spus secretarul general al PNL.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News