Eurostat, în dezacord cu Guvernul privind Fondul Suveran
Eurostat nu acceptă garanții guvernamentale pentru Fondul Suveran și cere ca acesta fie autonom, chiar dacă statul poate pierde majoritatea la companiile de stat. Lista companiilor incluse a fost redusă.
Eurostat a solicitat Guvernului ca viitorul Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) să nu beneficieze de garanții guvernamentale sau de alte forme de sprijin din partea statului, potrivit Profit.ro.
Forul european a solicitat, de asemenea, asigurarea autonomiei de decizie a FSDI, cu eliminarea prevederilor care duc la intervenția sau controlul statului. În consecință, Guvernul a solicitat reducerea drastică a listei de companii de stat incluse în FSDI, luând în calcul riscul ca statul să piardă, în aceste condiții, calitatea de acționar majoritar la aceste companii. Profit.ro a prezentat în premieră proiectul Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, unul dintre argumentele care au stat la baza dărâmării Guvernului Grindeanu.
Proiectul a fost elaborat de Mihai Tudose pe vremea când era ministru al Economiei în Cabinetul Grindeanu, dar nici când a ajuns prim-ministru Tudose nu l-a aprobat în Guvern.
Scoaterea FSDI în afara sferei de influență a Guvernului, măsură solicitată de Eurostat, are drept scop evitarea oricărui impact, pozitiv sau negativ, asupra deficitului bugetar.
Cum a fost gândit FSDI
FSDI va avea forma unei societăţi de intermediere financiară pe acţiuni, având ca unic acţionar statul român pe întreaga sa durată de funcţionare. Astfel, actul constitutiv, strategia şi activitatea Fondului se vor supune regulilor cu privire la deficitul bugetar şi datoria publică, în vederea menţinerii clasificării FSDI în afara sectorului public, pe toată durata existenţei sale. Capitalul social al FSDI va fi alcătuit prin aport în natură, reprezentat de pachetele de acţiuni deţinute de stat la societăţile rentabile din portofoliul său, precum şi prin aport în numerar, în valoare de 1,85 miliarde lei, din privatizare.
Capitalul în numerar va fi vărsat în termen de trei ani de la constituirea FSDI, la cerere, în funcţie de necesităţile de investiţii ale acestuia. La început, statul va aloca 50 de milioane de lei, pentru costurile de funcţionare necesare în primii ani. Strategia de investiţii, dar nu fiecare proiect în parte, va fi aprobată de acţionar, respectiv de stat, prin MFP. Pachetele de acţiuni deţinute de stat la cele 27 de companii profitabile, selectate în baza unor anumite criterii, vor fi transferate în proprietatea FSDI, care va putea dispune liber de ele, în calitate de bunuri proprii. Astfel, FSDI va încasa dividendele aferente respectivelor pachete de acţiuni şi va avea independenţa inclusiv să tranzacţioneze acţiuni ale acestor societăţi publice, în limita în care statul să nu rămână cu participaţii mai mici de 50% plus 1, la companiile unde este acţionar majoritar. Transferul acestor pachete de acţiuni din portofoliul statului la FSDI presupune o scădere anuală a veniturilor bugetare de 2 miliarde lei, conform reprezentanţilor MFP, care au adăugat că acoperirea acestor pierderi a fost luată în considerare în politica bugetară de încadrare în deficitul de 3%. Totalul participaţiilor statului la cele 27 de companii, calculat în 2015, pe baza activelor existente atunci în respectivele societăţi, la valoarea lor nominală, se ridică la 45 miliarde lei. Această valoare urmează să fie actualizată în urma unei evaluări ce urmează să fie făcută de către un evaluator.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News