Live

Virgil Popescu acuză „interese de grup” după ordonanța plafonării energiei: „Cui folosesc aceste atacuri? Speculanților din piață?”

Data actualizării: Data publicării:
Virgil Popescu acuză „interese de grup” după adoptarea ordonanței plafonării prețului la energie. Foto: Facebook / Virdil Popescu

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că ordonanța privind plafonarea prețului la energie respectă legislația europeană, ca răspuns la observațiile Autorității Naționale de Reglementare în Energie, organism care susține că ordonanța adoptată de guvern ar putea aduce României o procedură de infringement. Virgil Popescu anunță că va prezenta textul ordonanței la reuniunea Consiliului de Miniștri ai Energiei de pe 9 septembrie, întrebându-se, totodată, „cui folosesc aceste atacuri?”. Poziția ANRE a declanșat un scandal în coaliție, prim-vicepreședintele liberal Rareș Bogdan spunând că va cere demiterea consiliului de conducere ANRE.

Virgil Popescu spune că ordonanța plafonării prețului la energie respectă legislația europeană și vorbește despre „interese de grup” după adoptarea actului normativ.

„Pentru că anumite interese de grup par a deveni promovate intens după adoptarea Ordonanței de Urgență care protejează românii și economia noastră de creșterea prețurilor energiei electrice și ale gazelor naturale, aș vrea să clarific următoarele lucruri:

➡ Prin noul pachet de măsuri populația este protejata pentru încă un an de zile, adică până la 31 august 2023.

➡ Instituțiile publice, spitalele, școlile, furnizorii de servicii sociale, IMM- urile, industria alimentară sunt protejate.

➡ Bugetul României este protejat și specula va fi aspru taxată și se pune ordine în piață.

Avizul fără observații al ANRE confirmă că punctul de vedere al instituției care răspunde de reglementarea pieței de energie și gaze naturale se regăsește în decizia Guvernului.

➡ Prevederile din OUG se raportează la legislația europeană și tocmai de aceea dialogul cu instituțiile europene se realizează”, a scris Virgil Popescu vineri într-un mesaj pe Facebook.

Ministrul Energiei anunță că va prezenta textul ordonanței la reuniunea Consiliului de Miniștri ai Energiei de la Praga, întrebându-se, în același timp, „cui folosesc aceste atacuri?”.

„Ca ministru al Energiei, salut declarația președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care urmează să propună plafonarea prețului la gaze naturale pentru importul din Federația Rusă. O nouă dovadă că instituțiile de la Bruxelles sunt pregătite să adopte măsuri care să stopeze jocurile de interese de pe piața europeană, care ne afectează pe toți. În plus, cele mai puternice state ale lumii pregătesc, în G7, plafonare și pentru prețul petrolului rusesc.

Vă asigur că voi notifica și prezenta OUG în data de 9 septembrie la reuniunea Consiliului de Miniștri ai Energiei de la Praga și vom lua în continuare cele mai bune măsuri pentru ca românii și economia României să fie protejați în această perioadă.

Dar nu pot să nu mă întreb cui folosesc aceste atacuri? Speculanților din piață care își văd amenințate câștigurile? Românilor în nici un caz!

Datoria noastră este să protejăm gospodăriile românilor și economia noastră de jocurile de piață instrumentate hibrid după invazia Ucrainei de Rusia și de lăcomia speculanților”, a mai scris ministrul Energiei.

Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a declarat vineri, la Digi24, că „duminică sau luni” va solicita o ședință de Coaliție pentru a revoca în Parlament consiliul de conducere al ANRE.

„Domnii de la ANRE în momentul ăsta subminează statul român și autoritatea Guvernului, a premierului și a nu mai puțin de 5 miniștri care au semnat această ordonanță. Domnul Chiriță de la ANRE se joacă cu focul cu piața de energie din România și cu sufletele și inimile românilor, care privesc spre ANRE ca spre un reglementator, așa cum există în țările europene.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nuclearelectrica a semnat un contract de 1,9 miliarde euro pentru retehnologizarea reactorului 1 al centralei nucleare Cernavodă

Burduja: România are resursele pentru a sprijini Republica Moldova, care se confruntă cu stare de urgență în domeniul energetic

Sebastian Burduja: „România astăzi nu are suficientă energie, pur și simplu”

Burduja: Românii cu un consum mai mare de 300 kWh vor plăti mai puțin la curent

Partenerii noștri