Live

Unitatea 1 de la Cernavodă, oprită din 2027 până în 2029 pentru retehnologizare. Investiția de 1,8 miliarde de euro a fost aprobată

Data publicării:
Unitatea 1 de la Cernavodă, oprită din 2027 până în 2029 pentru retehnologizare.

Acţionarii Nuclearelectrica au aprobat, în Adunarea Generală de miercuri, decizia de investiţie în proiectul retehnologizării Unităţii 1 CNE Cernavodă, informează compania.

Reactoarele CANDU au o durată de viaţă iniţială de 30 de ani, însă, în urma unui proces de retehnologizare, această durată de viaţă poate fi prelungită cu încă 30 de ani, ceea ce Nuclearelectrica realizează în prezent cu Unitatea 1, aceasta fiind pusă în exploatare comercială în 1996.

Costul actual pentru implementarea Scenariului 2, Enhanced Safety, este de circa 1,85 miliarde euro, fără a lua în calcul costurile finanţării şi actualizarea cu rata inflaţiei la data la care va fi semnat contractul de retehnologizare a Unităţii 1 CNE Cernavodă.

„Retehnologizarea Unităţii 1 este un proiect pentru care echipa Nuclearelectrica a lucrat continuu din 2017, cu respectarea graficului de realizare. Este un proiect strategic pentru România şi pentru atingerea ţintelor de decarbonare. Retehnologizarea Unităţii 1 înseamnă încă 30 de ani de operare în condiţii de maximă securitate nucleară, după anul 2029, la mai puţin de jumătate din costurile unui reactor nuclear nou. Prelungirea duratei de viaţă a unităţilor nucleare are cel mai mic cost dintre toate sursele de energie, cele regenerabile incluse. În contextul tranziţiei energetice şi al decarbonării, înseamnă încă 30 de ani de operare fără emisii de CO2, în total aproximativ 150 milioane tone CO2 evitate. Odată cu aprobarea deciziei de investiţie, trecem la cea de-a doua faza a proiectului şi anume asigurarea resurselor financiare pentru derularea Proiectului de Retehnologizare a U1, pregătirea execuţiei activităţilor identificate şi definite pentru retehnologizare în Faza I şi obţinerea tuturor aprobărilor şi avizelor necesare desfăşurării acestui proiect. Mulţumesc şi felicit toţi colegii implicaţi în proiectul Retehnologizării Unităţii 1”, a declarat Cosmin Ghiţă, director general SN Nuclearelectrica.

Decizia de investiţie a fost aprobată în baza Studiului de Fezabilitate şi a propunerii Scenariului 2 „enhanced safety” considerat optim de către SN Nuclearelectrica SA. Varianta aprobată de acţionarii SNN include modificări de proiect care asigură în plus faţă de Scenariul 1 creşterea marginilor de securitate nucleară a centralei şi ţin cont de noile tendinţe de creştere a robusteţii din punct de vedere al securităţii nucleare.

„CNE Cernavodă are 25 de ani de expertiză în operare nucleară, personal înalt calificat, iar proiectul retehnologizării Unităţii 1 valorifică această expertiză. Echipa de retehnologizare este pregătită să iniţieze şi să deruleze cea de-a doua faza a proiectului. Retehnologizarea unei unităţi nucleare este un proces foarte complex, similar construcţiei de noi unităţi nucleare, dar care oferă avantaje nete de mediu şi financiare, la care se adaugă securitatea în aprovizionare, disponibilitate şi stabilitate”, a explicat Sorin Ghelbereu, director Proiecte Strategice CNE Cernavodă.

Directorul general al societăţii a subliniat că pentru acest proiect au fost angajate 100 de persoane în 2021, care vor face parte din structura organizatorică a proiectului în Faza II şi care beneficiază de specializare în conformitate cu standardele nucleare. O parte dintre cei nou angajaţi vor fi trimişi pentru specializare on the job în centrale din Canada care au trecut deja prin experienţa retehnologizării unităţilor nucleare.

„În acelaşi timp, având în vedere toate proiectele strategice ale Nuclearelectrica, suntem în program amplu de recrutare şi formare a unei noi generaţii de specialişti. Anul trecut am recrutat 500 colegi, iar anul acesta avem în plan un număr similar”, a spus Cosmin Ghiţă.

Faza 2, 2022-2026 care demarează o dată cu aprobarea deciziei de investiţii, cuprinde asigurarea resurselor financiare pentru derularea Proiectului de Retehnologizare a Unităţii 1, pregătirea execuţiei activităţilor identificate şi definite în Faza I pentru retehnologizarea Unităţii 1 şi obţinerea tuturor aprobărilor şi avizelor necesare desfăşurării acestui proiect, etapă care va dura până la sfârşitul anului 2026.

Faza 3, 2027-2029, a proiectului începe odata cu oprirea Unităţii 1 şi constă în derularea efectivă a lucrărilor din Proiectul de Retehnologizare în instalaţiile unităţii, precum şi repunerea acesteia în funcţiune, în vederea exploatării comerciale pentru un nou ciclu de funcţionare de 30 de ani, după anul 2029.

Compania Naţională „Nuclearelectrica” SA este societatea naţională românească producătoare de energie electrică, termică şi de combustibil nuclear care funcţionează sub autoritatea Ministerului Energiei din România, statul deţinând 82,49% din acţiuni şi alţi acţionari, 17,50%, după listarea societăţii la bursă în 2013, potrivit Agerpres.

Nuclearelectrica deţine Sucursala CNE Cernavodă, care operează două unităţi nucleare CANDU, care sunt două dintre cele mai performante unităţi dintre cele peste 400 de centrale nucleare din lume, Sucursala FCN Piteşti, fabrica de combustibil nuclear, şi se află în proces de realizare a unui ciclu integrat al combustibilului prin achiziţionarea unei linii de prelucrare a concentratului de uraniu, pentru a sprijini proiectele de investiţii pe termen lung ale companiei.

Societatea deţine un rol major la nivel naţional, contribuind cu aproximativ 18-20% energie nucleară la producţia totală de energie şi cu 33% la producţia totală de energie fără CO2 din România.

 

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nuclearelectrica a semnat un contract de 1,9 miliarde euro pentru retehnologizarea reactorului 1 al centralei nucleare Cernavodă

Sponsorizări de la companii de stat pentru fiul lui Călin Georgescu: Are terenuri de tenis într-o zonă exclusivistă a Capitalei

Nuclearelectrica a semnat cu un consorțiu de companii din SUA, Canada și Italia contractul pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă

Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional

Partenerii noștri