Live

Tehnologiile verzi au nevoie de minerale rare. În lipsa lor, țintele de climă ar putea fi iluzorii

Data actualizării: Data publicării:
Tehnologiile verzi aduc noi provocări: nevoia de minerale rare Foto: Guliver/GettyImages

Noile tehnologii prietenoase cu mediul, cum ar fi turbinele eoliene și mașinile electrice, vor avea nevoie de mai multe minerale așa-zise „critice”, adică acele metale și nemetale care există în rezerve limitate. Este de așteptat să crească cererea pentru astfel de materiale, ceea ce ridică multe semne de întrebare, iar țintele anunțate pentru climă ar putea fi iluzorii. 

Oferta de minerale critice va trebui mărită în următoarele decenii, pentru a îndeplini ţintele referitoare la climă, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie. Un raport al organizaţiei din Paris, intitulat „Rolul mineralelor critice în tranziţia către energia curată”, se concentrează pe importanţa nichelului, cobaltului, litiului, cuprului şi elementelor de pământuri rare, relatează CNBC.

Cererea şi vulnerabilitatea ofertei variază foarte mult în funcţie de mineral, dar nevoile generale ale sectorului energetic pentru minerale critice ar putea creşte de până la 6 ori până în 2040, în funcţie de cât de repede vor acţiona guvernele pentru a reduce emisiile, arată raportul.

O centrală eoliană are nevoie de 9 ori mai multe resurse minerale decât una pe gaz

Potrivit Agenției, o centrală eoliană terestră are nevoie de nouă ori mai multe resurse minerale decât o centrală electrică cu gaz de dimensiuni similare.

În întreaga lume, guvernele stabilesc obiective pentru reducerea emisiilor şi dezvoltarea instalaţiilor de energie regenerabilă, pentru a utiliza energia eoliană şi solară ca instrument crucial de reducere a consumului de combustibili fosili. Realitatea de pe teren arată că pentru multe ţări orice astfel de mişcare va reprezenta o provocare semnificativă, care va necesită o schimbare imensă.

În ciuda dimensiunii acestei sarcinii, încet, dar sigur, au loc unele schimbări. La sfârşitul lunii aprilie, de exemplu, Departamentul pentru Energie al SUA a anunţat că a acordat o finanţare de 19 milioane de dolari pentru 13 proiecte axate pe producerea de elemente din pământuri rare şi minerale critice.

Proiectele vor fi amplasate în ceea ce Departamentul pentru Energie a descris drept „comunităţi tradiţionale producătoare de combustibili fosili”. Elementele de pământuri rare şi mineralele critice sunt vitale pentru fabricarea bateriilor, magneţilor şi a altor componente importante pentru economia energiei curate.

Provocări în aprovizionarea cu materiale rare

Având în vedere că cererea pentru aceste materiale va creşte, vor fi de depăşit o serie de obstacole. Agenția a evidenţiat o serie de potenţiale provocări. Acestea includ lanţurile de aprovizionare descrise că fiind „complexe şi uneori opace”; concentraţia ridicată de materiale într-un număr mic de ţări; standarde sociale şi de mediu mai dure de la producători; o scădere a calităţii depozitelor disponibile.

În acest context, există o eventuală neconcordanţă între ambiţiile climatice ale lumii şi disponibilitatea mineralelor critice, care sunt esenţiale pentru realizarea acestor ambiţii, a declarat Fatih Birol, directorul executiv al Agenției Internaționale pentru Energie, într-un comunicat.

Astfel, dacă nu sunt luate măsuri din timp și găsite soluții eficiente, țintele climatice ar putea deveni simple iluzii. Guvernele vor trebui să vină cu un răspuns cât mai concret în această problemă, spun reprezentanții Agenției.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O formă misterioasă de magmă din vulcanii stinși ar putea deveni crucială pentru dezvoltarea tehnologiilor viitorului

Războiul tehnologic SUA-China continuă: Beijingul a oprit exportul a două elemente rare critice pentru producția de cipuri

Efect neașteptat al războiului din Ucraina: Este posibil ca Rusia să fi accelerat tranziţia energetică a planetei

Scădere importantă a prețului la petrol, după ce mai multe state au anunțat că scot 120 de milioane de barili din rezerve

Partenerii noștri