Live

Taxa de soare pentru prosumatori, eliminată. Ministrul Energiei a pus proiectul în dezbatere publică

Data publicării:
Foto: Profimedia

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat punerea în dezbatere publică a unui proiect de ordonanță de urgență privind eliminarea taxei de soare pentru prosumatori. În România sunt peste 120.000 de prosumatori, care împreună au o putere instalată de 1.500 MW, mai mult decât poate produce centrala nucleară de la Cernavodă, mai arată ministrul.

Proiectul de OUG a fost pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Energiei.

„Când am fost învestit ministru al energiei, am spus din prima zi că voi asculta mereu vocea cetățenilor pentru un proiect național comun: energie pentru o nouă Românie. La fix 9 luni de atunci, în urma numeroaselor discuții, întâlniri și dezbateri, inclusiv prin demersuri la Comisia Europeană, eliminăm taxa pe soare pentru prosumatori. Am pus în consultare publică proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului prin care am demarat procedurile legale pentru eliminarea posibilității introducerii acestei taxe. Prin acest demers aducem claritate în cadrul legislativ și eliminăm incertitudinile și potențialele amenințări ale dezvoltării prosumatorilor în România.

Sunt peste 120.000 de prosumatori astăzi, cu o putere instalată de 1500MW, peste cea a centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă”, a anunțat Sebastian Burduja sâmbătă, într-un mesaj pe Facebook.

El mai spune că românii care nu sunt prosumatori vor beneficia în continuare de schemele de plafonare a prețurilor.

„Iar pentru restul românilor, care încă nu au șansa să își producă singuri energia, continuăm schema de sprijin prin măsurile de plafonare-compensare. Mai mult, reducem costul energiei electrice și gazelor naturale, ceea ce va duce, în condiții normale, la facturi mai mici pentru români și pentru companiile românești.

Până acum, conform celor mai recente date publicate de Comisia Europeană, luând în calcul prețurile plafonate, nu cele din contracte, ci cele plătite efectiv de consumatori, românii au al patrulea cel mai ieftin gaz și a cincea cea mai ieftină energie electrică din Uniunea Europeană.”

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cristiano Ronaldo, dezlănțuit! A rostit 3 nume și apoi a trecut la atac: "O spun aici, de față cu toată lumea"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Panouri fotovoltaice pentru familiile vulnerabile din România. Câți bani vor primi de la stat cei care se înscriu în program

Burduja speră că partidele pro-europene, inclusiv PSD, se „vor reașeza la masa negocierilor”: „Putem depăși acest moment”

Nuclearelectrica a semnat un contract de 1,9 miliarde euro pentru retehnologizarea reactorului 1 al centralei nucleare Cernavodă

Cumetrie politică la PNL. Cum a ajutat-o liderul filialei Sector 4, Ionuț Stroe, pe fina sa să obțină o funcție publică

Partenerii noștri