Live

Summit cu miză uriaşă în București. Decizii vitale pentru domeniul energiei

Data actualizării: Data publicării:
foto: INQUAM_Octav Ganea

Zi importantă pentru România, gazda summit-ului Iniţiativei Celor Trei Mări. O întâlnire ce a adus la București șefi de stat din Europa Centrală și de Est, oficiali ai Comisiei Europene, secretarul pentru energie al Satelor Unite, alături de oameni de afaceri. Se discută planuri mari, despre un fond pentru co-finanţarea proiectelor din domeniile energiei, transportului şi cel digital. Liderii europeni au semnat o scrisoare de intenţie în acest sens. Obiectivele comune privesc dezvoltarea afacerilor în zonă, iar sectorul energetic devine extrem de important pentru România.

Klaus Iohannis, președintele României: România are potențialul de a fi o platformă energetică regională care să contribuie esențial la securitatea energetică regională, dar și europeană. Mediul de afaceri român, împreună cu partenerii săi din statele partenere și cu instituțiile fin europene și intermnat cu interese și proiecte în regiune poate și este binevenit să contribuie la succesul acestui obiectiv. Salut pașii întreprinși pentru crearea Fondului de Invesții al Ințiativei Celor Trei Mări. Fondul va reprezenta un vehicul important prin care regiunea are șansa de a mobiliza și prioritiza contribuțiile financiare necesare pentru implementarea proiectelor prioritare ale regiunii.

Kolinda Grabar Kitarovic, președintele Croației: Sectorul de afaceri este fundaţia oricărei economii dezvoltate şi trebuie să ne construim viitorul şi dezvoltarea acestui sector. V-am creat o platformă ca să atrageţi investiţii pentru proiectele mari de infrastructură care vor da micilor afaceri din ţările voastre acele precondiţii necesare pentru a acţiona mai eficient, fie că vorbim despre legături de transport, legături aeriene, autostrăzi, energie sau alte forme de infrastructură, totul este important.

Andrzej Duda, preşedintele Poloniei: Am întocmit o listă de proiecte prioritare pentru Iniţiativa Celor Trei Mări. Este vorba de un catalog de investiţii cheie care să asigure succesul economiilor noastre şi societăţilor noastre şi ţărilor noastre. Această hartă include proiecte cunoscute cum ar fi traseul Via Carpatica şi coridorul de gaz nord-sud.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Partenerii noștri