Live

Producătorii de gaze, împotriva redevențelor stabilite după prețurile de la Viena

Data publicării:

Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA) crede că redevențele la gaze trebuie calculate pe baza unui preț de referință stabilit în funcție de veniturile realizate efectiv și nu în raport cu prețurile pe piața austriacă, după cum propune ultimul ordin al Agenției Naționale de Resurse Minerale.

Foto: Harald Kraft, președinte ROPEPCA

Potrivit acestui Ordin, preţul de referinţă pentru gazele naturale extrase în România se va calcula în funcţie de preţurile de tranzacţionare de pe hubul de la CEGH Viena. Producătorii români de gaze naturale au plătit până în prezent redevența pentru gazul produs la nivelul veniturilor realizate, un principiu de bază pentru orice taxă aplicată veniturilor. Trebuie înțeles faptul că atât de mult discutatul „preț de referință” nu reprezintă altceva decât o valoare minimă a bazei de calcul pentru redevență, sub care nu se poate coborî, spune ROPEPCA.

Alte instituții publice, cum ar fi ANAF, iau în considerare venitul realizat din vânzarea de gaze pentru calcularea diverselor alte taxe. ”De ce ANRM nu ia în calcul aceeași bază pentru calcularea redevenței?”, se întreabă producătorii.

Propunerea de a raporta redevența pentru gazele produse în România la o cifră virtuală din străinătate, cifră mult mai ridicată decât prețurile autohtone, arată lipsă de suveraneitate și o totală indiferență cu privire la modul de funcționare a pieței de gaze naturale din România, crede ROPEPCA.

Asociația consideră că Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a decis emiterea acestui Ordin fără să țină cont deloc de pozițiile exprimate de principalii producători autohtoni de gaze naturale în cadrul consultării publice efectuată la data de 7 februarie 2018

"Prețul de referință trebuie să fie prețul de piață din România. Suntem de părere că o piață externă nu reprezintă piața din România. Nu avem nicio legătură cu hub-ul Baumgarten din Austria. Acolo gazele sunt vândute de mai multe ori și nu este corect pentru plata redevențelor din România", spune Harald Kraft, președintele ROPEPCA.

ROPEPCA reunește 17 dintre cei mai importanți deținători de acorduri de concesiune petrolieră onshore încheiate cu statul român. Membrii asociației dețin majoritatea acordurilor de concesiune petrolieră pentru blocurile de explorare, dezvoltare și producție onshore din România, reprezentând pentru anul 2016 investiții cumulate de 650 milioane de euro, o cifră de afaceri de aproape 2.9 miliarde de euro.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Preţurile gazelor în Europa scad pentru a cincea zi consecutiv, după majorarea importurilor de gaze naturale lichefiate (Bloomberg)

Ludovic Orban anunță că 80% din redevențele pe exploatările de suprafață vor rămâne la bugetele locale

Ordonanța lăcomiei provoacă pierderi statului în sectorul gazelor naturale

ROPEPCA: Plafonarea prețului la gaze lovește micii producători

Partenerii noștri