Live

OMV amână decizia privind investiţia din Marea Neagră. Legea offshore a venit „prea târziu”

Data actualizării: Data publicării:

Șeful OMV afirmă că România a adoptat prea târziu legea offshore, motiv pentru care decizia de investiție în Marea Neagră a fost amânată pentru anul viitor.

OMV a amânat o decizie privind investiţia în proiectul de explorare din Marea Neagră până anul viitor pentru că guvernul român a avut nevoie de prea mult timp pentru a crea cadrul legal adecvat, a anunţat Rainer Seele, CEO al companiei, citat de Reuters.

Explorarea în cadrul proiectului Neptun din Marea Neagră este o investiţie comună a Petrom, subsidiara OMV în România şi ExxonMobil din SUA şi ar reprezenta prima explorare de adâncime din apele româneşti.

Camera Deputaţilor a aprobat miercuri legea offshore, dar Rainer Seele a afirmat la Viena că a fost prea târziu, potrivit News.ro.

Declarația lui Rainer Seel pare a fi una strategică mai degrabă cum nimeni nu se aștepta ca a doua zi după adoptarea legii OMV - Exxon să anunțe pornirea exploatării. Analiza ultimelor prevederi legale adoptate miercuri de Parlament necesită timp și consultări între parteneri.

Legea precizează că toate companiile implicate în operaţiuni de producţie în perimetrele offshore ale României vor fi obligate să vândă cel puţin 50% din producţia de gaz anuală în ţară.

„Nu putem să luăm o decizie în privinţa investiţiei Petrom în acest trimestru, aşa cum plănuisem”, a declarat Seele, adăugând că OMV trebuie mai întâi să evalueze condiţiile pentru ceea ce compania a numit „o investiţie de un miliard de euro”.

„Suntem foarte îngrijoraţi de faptul că vom avea restricţii în comerţul cu gaze. O astfel de libertate este foarte importantă”, a precizat Seele.

El a subliniat că spre deosebire de celelalte ţări din regiune, România este aproape independentă în totalitate din punct de vedere energetic.

România importă mai puţin de 10% din gaze din Rusia iar restul este produs local de Romgaz şi Petrom, precizează Reuters.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Tribunalul obligă autorităţile să comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep. Reacția Ministerului Energiei

Platforma de foraj pentru proiectul Neptun Deep a ajuns în România

Protest Greenpeace la sediul OMV Petrom, faţă de proiectul Neptun Deep: Nu distrugeţi Marea Neagră

Aproape 200 de benzinării OMV-Petrom, controlate de ANPC: Au fost date amenzi în valoare de 340.000 de lei, 11 staţii închise temporar

Partenerii noștri